\"Cătuşele lui Nicolae Popa ar putea schimba campania electorală din România. Geoană a făcut o demonstraţie de precaritate în această seară. Este inacceptabil din punct de vedere politic şi inexplicabil din punct de vedere uman, să declare despre Sorin Ovidiu Vîntu că este malefic, iar noaptea, înainte de confruntare, să se ducă să vorbească cu \"personajul malefic\"\", a spus Tolontan.
\"Nu ştiam de vizita lui Geoană la Sorin Ovidiu Vîntu. Amical, i-aş fi spus că dacă nu moare cineva, nu are de ce să facă o vizită ca aceasta. În context electoral, acest gest a fost neinspirat. Se ştie foarte bine că acesta este un atac al lui Băsescu la adresa lui Geoană. Atacurile nu sunt relevante pentru conducerea României, dar aşa înţelege Băsescu să se poarte. Cred că Geoană avea argumente care să taie asocierea dintre el şi Nicolae Popa sau FMI. Candidatul PSD s-a descumpănit de această manieră de atac\", a declarat Crin Antonescu la Realitatea TV, într-o intervenţie telefonică.
Din altă parte, Cristian Tudor Popescu a precizat la finalul dezbaterii că \"Traian Băsescu a mizat pe ura la adresa lui Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Voiculescu, a clasei politice, puţin PD-L\".