Cele trei goluri avans cu care Steaua abordează returul de la Motherwell şi proximitatea derby-ului cu CFR Cluj, la trei zile de disputa din Scoţia, îi fac pe şefii "roş-albaştrilor" să considere desăvârşirea calificării în Europa League o treabă ca şi rezolvată.
Preşedintele Valeriu Argăseală vorbeşte despre teamă pe marginea meciului din Scoţia, însă frica sa este doar una aparentă: "Am emoţii cu Motherwell, nici un meci nu e câştigat dinainte, 3-0 nu e un scor la care putem să nu ne ducem în Scoţia. Au dat 8 goluri celor de la Flamurtari şi trebuie să ne gândim la acest aspect. Meciul e foarte serios şi va fi tratat la fel de serios de către noi. Cu toate acestea, staff-ul tehnic al Stelei reflectează la odihnirea anumitor jucători în partida cu Motherwell".
În plus, el a adăugat că Ghionea şi Szekely vor fi probabil menajaţi, pentru ca recuperarea lor să se desfăşoare în condiţii optime. Dealtfel, axul central al defensivei steliste va fi format din Eugen Baciu şi Alexandru Tudose, iar în lotul lărgit a mai fost cooptat un tânăr fotbalist, Alexandru Iacob, ce va fi trecut pe foaia de arbitraj ca rezervă a celor doi.
Că Bergodi va păstra ce-i mai bun pentru meciul cu CFR o dovedeşte declaraţia aceluiaşi Argăseală: "Partida cu Clujul este una care opune două echipe care tind să ia titlul şi, cu siguranţă, va fi derby-ul etapei. Primul nostru meci adevărat e cel cu CFR".