"Elevii vor putea face trei ore de sport, una care e trecută în trunchiul comun, obligatorie pentru toţi, iar celelalte două ore în baza unor declaraţii ale elevilor şi părinţilor, pot fi susţinute în ansambluri sportive sau în echipele reprezentative. (...) Însă nu toţi copiii vor participa la aceste ore, pentru că nu toţi sunt apţi pentru echipele reprezentative. Cei care nu fac, probabil vor avea o medie mai mică. Nu e nimic stabilit deocamdată, se lucrează", a declarat Constantin Ciosu, secretarul general al Federaţiei Educaţei Naţional (FEN).
"Este un an de tranziţie, va fi un experiment, urmând ca de anul următor să readaptăm planurile", a mai spus Ciosu.
"Acolo unde avem de-a face cu copii cu deficienţe senzoriale, nu se va face nici muzică, nici sport, nici limbi străine, pentru că sunt probleme speciale. Vor rămâne cu orele practice", a menţionat secretarul general al FEN.
Ciosu a precizat că numărul de ore pentru fiecare clasă este de 30, cu excepţia claselor a IX-a şi a XI-a, unde vor fi 31 de ore din cauza orei de consiliere.
S-au scos ore de la limbile străine şi de la educaţia fizică, precum şi la disciplinele tehnologice, potrivit sindicatului.
"Eu cred că trebuie să gestionăm orele pentru a fi într-adevăr eficiente. Orele de sport trebuie să dezvolte şi spiritul de competiţie şi capacitatea de a lucra în echipă, de aceea am pus accentul pe formarea echipelor sportive. Pentru cei care nu sunt apţi, trebuie nişte ore adaptate la starea lor de sănătate", a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Citeşte şi Orele de dirigenţie vor fi transformate în întâlniri în afara programului şcolar