În avanpremiera partidei care se va juca sâmbătă, la Paris, francezii încearcă să-l descifreze pe selecţionerul României. Sub titlul "O chestiune de orgoliu pentru Răzvan Lucescu", agenţia France Presse face o analiză a antrenorului "tricolorilor", preluată de majoritatea ziarelor din Hexagon.
"Numit selecţioner în urmă cu şase luni, după două înfrângeri consecutive ale României în calificările pentru Mondialul din 2010, Răzvan Lucescu abordează cu optimism meciul de sâmbătă, contra Franţei, în care o victorie ar putea marca intrarea sa în rândul granzilor", începe analiza AFP.
"«Va fi un meci foarte important. Pentru mine va fi o adevărată sărbătoare», subliniază Lucescu, la cei 40 de ani ai săi. Dacă România, a patra în grupa a 7-a, cu şapte puncte, nu are decât şanse infime să obţină biletul pentru Africa de Sud, antrenorul refuză orice calcul şi pregăteşte această întâlnire ca şi cum ar fi o finală. «Ce poate fi mai frumos decât să joci la Paris, contra fotbaliştilor care evoluează la cele mai mari cluburi ale lumii?», adaugă el. Recunoscut pentru echilibrul său, Lucescu se fereşte în a rosti cuvinte mari, dar dă asigurări că România vrea să obţină vitoria la Paris. Pentru el, trei puncte luate echipei lui Raymond Domenech ar avea o dublă semnificaţie: vor relansa România în cursa pentru Mondiale şi, în plan personal, i-ar permite să iasă din umbra ilustrului său tată, Mircea Lucescu.
Lucescu tatăl şi-a construit o carieră impresionantă în fotbal ca jucător, apoi ca antrenor. Ultimul, din numeroasele sale trofee: Cupa UEFA, câştigată în mai, cu gruparea ucraineană Şahtior Doneţk. Lucescu fiul a debutat ca portar la Sportul Studenţesc, în 1987, înainte de a mai trece pe la alte cluburi româneşti de elită, între care Rapid, cu care a luat campionatul în 2003. În acelaşi an, el şi-a agăţat ghetele pentru a deveni antrenor, mai întâi la FC Braşov, apoi la Rapid, din iunie 2004, club cu care a a câştigat Cupa României, în 2006 şi 2007".
În completarea portretului selecţionerului, reporterul AFP a solicitat şi opinia jurnalistului Cătălin Tolontan. "Răzvan Lucescu este foarte ambiţios, mai ales că de prea multe ori a fost comparat cu tatăl său", spune acesta. "El nu se mulţumeşte niciodată cu puţin şi este capabil să dea lovituri de maestru. Să bată Franţa pe propriul teren ar fi un lucru pe care nici tatăl său şi niciun alt antrenor român nu l-a reuşit", a adăugat Tolontan.
Dar comentatorii şi suporterii ştiu că sarcina naţionalei va fi foarte dificilă, mai ales că va fi lipsită de cel mai bun component, atacantul Adrian Mutu, absent din cauza unei microleziuni musculare. Faptul că România nu are nimic de pierdut, spre deosebire de Franţa, este în favoarea sa. "Românii sunt relaxaţi înaintea acestui meci, în timp ce pentru francezi o înfrângere ar avea efectul unei ghilotine", spune Cătălin Tolontan. Analiştii subliniază, de asemenea, că Lucescu, care a făcut proba valorii învingând Lituania (1-0), în calificările CM, şi apoi Ungaria (1-0), în meci amical, beneficiază pentru moment de o lună de miere prelungită, din partea suporterilor şi a mass-media.
"Asta s-ar putea schimba însă la primul eşec", avertizează comentatorul sportiv Alin Buzărin. Dar, pentru Cătălin Tolontan selecţionerul nu riscă nimic: "Un meci bun contra Franţei l-ar putea propulsa direct în liga seniorilor, înainte chiar de a-şi termina junioratul".