Problema oboselii resimţite de piloţi este destul de veche, iar exemplele cu incidente provocate de lipsa somnului sunt numeroase. După un accident aviatic produs în ianuarie în Buffalo, propunerea de a lăsa piloţii să aţipească este agreată de industria aeronautică.
"Fără doar şi poate, o astfel de iniţiativă ar îmbunătăţi performanţele piloţilor în momente importante ale zborului precum aterizările", declară pentru Wall Street Journal Gregory Belenky, cercetător în domeniul somnului. Numeroşi piloţi trag deja un pui de somn în timpul zborului, orele de lucru ale acestora fiind adesea epuizante.
Somnul programat acordat piloţilor a fost la un pas de a fi aprobat în anii '90, însă s-a renunţat la idee de teama reacţiei publice.