"Dacă vom ajunge în finală şi parada va fi suprimată cu forţa, voi refuza să urc pe acea scenă din Moscova. Dacă oamenii asemeni mie sunt discriminaţi în acest fel, nu am niciun motiv să mă aflu acolo şi voi lua primul avion spre casă", a declarat, pentru o televiziune olandeză, unul dintre membrii grupului.
Organizaţiile care militează pentru drepturile homosexualilor au declarat că vor ignora potenţiala interdicţie de a organiza această paradă şi că vor porni în marş prin Moscova, cu câteva ore înaintea finalei Eurovision.
Rusia a interzis o paradă a homosexualilor, care urma să aibă loc în aceeaşi zi cu finala Eurovision, pentru că aceasta ar submina moralitatea locuitorilor din Moscova. Activiştii pentru drepturile homosexualilor au organizat în ultimii ani la Moscova mici parade, fără a avea aprobarea autorităţilor. Unii dintre ei au fost arestaţi sau au fost bătuţi de grupuri neofasciste şi de cei care se opun homosexualităţii.
"Guvernul rus spune: Moscova nu a avut niciodată parade de homosexuali şi nici nu va avea", a declarat Serghei Ţoi, purtătorul de cuvânt al primarului Moscovei Iuri Lujkov.
Nikolai Alekseiev, organizatorul paradei şi un important activist pentru drepturile homosexualilor, scri pe site-ul său (www.gayrussia.ru) că evenimentul va avea loc oricum. "Este dreptul nostru şi este garantat prin Constituţie. Niciun oficial, inclusiv primarul Moscovei, nu are dreptul să îl încalce", a precizat Alekseiev.
Purtătorul de cuvânt al lui Lujkov a avertizat că orice încercare de a organiza o paradă neautorizată va fi "împiedicată de forţele de ordine, în concordanţă cu legea".
Rusia a scos homosexualitatea din Codul Penal în 1993, la doi ani după dezmembrarea URSS, însă ruşii încă nu au acceptat această minoritate socială. Astfel, homosexualii nu fac în general gesturi de afecţiune în public.
Parada prevăzută pentru ziua de 16 mai urma să coincidă cu organizarea la Moscova a concursului de muzică Eurovision. Activiştii le-au cerut concurenţilor să susţină pe scenă drepturile homosexualilor.
Un purtător de cuvânt al Eurovision, care se află în prezent în Moscova, a refuzat să comenteze interdicţia de a organiza parada homosexualilor, însă a subliniat faptul că audiența este datorată și homosexualilor.