Acest nou medicament, numit Polypill, ar putea revoluţiona tratamentul şi prevenţia bolilor cardiovasculare.
"Estimăm că Polypill are
potenţialul de a reduce riscul de boli cardiace cu 60% şi pe cel de
boli cerebrale cu 50%", e estimat dr. Salim Yusuf, de la Institutul de
Cercetare a Sănătăţii al Universităţii McMaster din Canada, coautor al
studiului.
Primul studiu clinic,
pentru evaluarea toleranţei unui astfel de tratament combinat, a fost
făcut în India, pe mai mult de 2.000 de subiecţi cu vârste cuprinse
între 45 şi 80 de ani.
Timp de trei luni, cardiologii au comparat efectele Polypill cu cele
ale altor opt medicamente pentru tratarea tensiunii arteriale, a
colesterolului sau pentru controlul ritrmului cardiac.
Medicii au constatat o reducere importantă a nivelurilor de colesterol,
a tensiunii arteriale şi a fluidităţii sangvine, precum şi scăderea
riscului de formare a plăgilor în artere.
Polypill a fost foarte bine tolerat de subiecţii care au participat la studiu.