"Peste 180 de ţări au participat la acest eveniment, această zi s-a
bucurat de o primire entuziastă pe întreaga planetă", a declarat
un
responsabil al mişcării 350.org, organizatoarea manifestaţiei.
Startul Zilei Mondiale pentru Climă a fost dat la Sydney, unde mii de
manifestanţi s-au adunat în portul şi pe plaja din Bondi. Participanţii
la manifestaţie purtau pancarte cu numărul "350", aluzie la
concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă. În acelaşi timp,
protestatarii au format pe treptele Operei din Sydney numărul 350 cu
corpurile lor, în timp ce clopotele catedralei au bătut de 350 de ori.
La Londra, peste 600 de persoane s-au adunat pe malurile Tamisei,
pentru a forma cifra 5. O fotografie din avion a acestei manifestaţii
se va adăuga celorlalte proteste din întreaga lume care au format
cifrele 3 şi 0, pentru a forma numărul "350", a declarat un
purtător de cuvânt al organizaţiei "Campaign against Climate change".
La New York, câteva sute de militanţi s-au adunat cu pancarte pe care
era scris 350. Unii dintre ei purtau costume "de supravieţuire", în
timp ce numeroase ecrane gigantice transmiteau imagini din întreaga
lume.
La Paris, aproximativ 200 de manifestanţi au ales un alt simbol: şi-au
pus telefoanele mobile să sune la ora 12.18, aluzie la ziua de
închidere a conferinţei de la Copenhaga, care va avea loc de la 7 până
la 18 decembrie. Manifestanţii au dorit astfel să-i "trezească" pe
politicieni, în frunte cu preşedintele Nicolas Sarkozy, pentru a
pregăti conferinţa, care va fi precedată de un summit european la 29 şi
30 octombrie. "Nicolas, trezeşte-te", se putea citi pe una dintre
pancartele manifestanţilor francezi.
Conferinţa de la Copenhaga, considerată crucială, vizează stabilirea
unui nou tratat internaţional privind clima, pentru înlocuirea
Protocolului de la Kyoto, care expiră în 2012.
La Stockholm, aproximativ 30 de manifestanţi s-au adunat în centrul
oraşului, sub o pancartă care cerea "discuţii urgente privind
încălzirea climei". De asemenea, la Berlin, 350 de manifestanţi,
purtând măşti cu chipul cancelarului german Angela Merkel s-au adunat
în faţa Porţii Brandenburg, din centrul capitalei. În acelaşi timp, în
oraşul sârb Novi Sad, 350 de persoane au format cu corpurile
lor numărul 350. La Praga, aproximativ 30 de militanţi ecologişti au
distribuit 350 de baloane negre cu inscripţia "CO2", în piaţa din
partea veche o oraşului.
Militanţii pentru apărarea mediului au manifestat la Istanbul pe un
vapor, purtând o pancartă pe care scria: "Soarele, vântul, acum".
Manifestanţii au amplasat ambarcaţiunea sub principalul pod de pe
Bosfor, care leagă Europa de Asia. "Locuri de muncă, climă, dreptate",
scria pe o altă pancartă.
La Puerta del Sol, în centrul Madridului, membrii Platformei împotriva schimbării climatice, formată din organizaţii sociale şi sindicale, au pus în scenă o parodie numită "consecinţele catastrofale ale schimbării climei asupra planetei".