Potrivit NewsIn, anul acesta, manifestările organizate de Primăria Braşov beneficiază de un buget mult redus faţă de anii trecuţi.
Joi, în prima zi a manifestărilor, au fost inaugurate Târgul Meşterilor Populari (care a avut loc pe esplanada din faţa parcului N.Titulescu), Târgul de Flori (în Piaţa Sfatului) şi Uliţa Vinului (pe strada M.Weiss).
Vineri, începând cu ora 18.00, a avut loc, pe străzile din centrul municipiului, o paradă, la care vor participa reprezentanţi ai principalelor instituţii, dar şi ai Junilor ori ai şcolilor şi instituţiilor de cultură braşovene. Parada a fost urmată, de la ora 18.30, în Piaţa Sfatului, de deschiderea oficială a „Zilelor Braşovului“ şi de concerte susţinute de trupele Ladies, Roxy Rocks, de Laurenţiu Duţă şi de reprezentanta României la „Eurovision 2009“, Elena Gheorghe.
Sâmbătă, a fost rândul artiştilor de la Filarmonica Braşov şi de la Operă să încânte miile de spectatori care se vor afla în Piaţa Sfatului de la ora 18.00. Alături de artiştii lirici, au urcat pe scenă şi „Deane’s Band“, programul fiind alcătuit din arii de mare popularitate din opere şi operete, muzică din filme, musicaluri sau jazz.
Duminică, ultima zi a manifestărilor a programat mult aşteptata „Paradă a Junilor“ care a adunat în centrul oraşului mii de spectatori care doresc să vadă frumoasele costume ale celor şapte cete de Juni. „Zilele Braşovului“ s-au încheiat, duminică după-amiază, cu un mare concert folcloric, la care au participat artişti şi ansambluri folclorice din judeţul Braşov, dar şi câteva vedete ale muzicii populare.