În momentul dezbaterii amendamentelor la bugetul Ministerului
Dezvoltării Regionale, deputatul PNL Mihai Donţu s-a adresat, în afara
colegilor săi, şi către "domnul preşedinte al Consiliului Judeţean
Vrancea" şi i-a atras apoi atenţia preşedintelui de şedinţă, Ioan
Oltean, că în sală sunt persoane care nu au dreptul să fie în acest
loc. Oltean i-a rugat apoi pe "distinşii invitaţi", fără a-l invoca pe
Oprişan, să părăsească sala şi să meargă la balcon şi le-a solicitat
apoi angajaţilor serviciului de pază şi ordine de la Parlament să-l
evacueze din sală pe şeful Consiliului Judeţean Vrancea.
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat apoi jurnaliştilor că el avea dreptul să stea în sala de şedinţe, la banca miniştrilor în baza unei legitimaţii care îi atestă calitatea de reprezentant al Guvernului. Oprişan s-a întors din nou în sala de plen după puţin timp. De altfel, el a fost prezent şi la lucrările de marţi la proiectul bugetului de stat.