Asta înseamnă că primarii vor avea o puterea de decizie mult mai mare decât în prezent. Premierul şi vicepremierul vor discuta şi cu prefecţii despre deciziile luate duminică.
Odată transferată puterea decizională autorităţilor locale,
primarii devin mici guvernatori ai localităţilor pentru că vor
avea în subordine zeci de noi instituţii publice: şcoli, spitale,
aeroporturi, porturi, direcţii agricole, de muncă, cinematografe, baze
sportive. Primarii vor gestiona şi finanţele necesare bunului mers al
acestor servicii deconcentrate.
"Descentralizarea este una simplă şi este în folosul cetăţeanului, dacă ea se realizează, pentru că îi permite să-şi rezolve la el acasă acele probleme pe care ar trebui să le rezolve la Bucureşti sau în altă parte. Cu alte cuvinte, prin descentralizare, cetăţeanul economiseşte timp şi bani", a declarat Emil Boc, premierul României.
În învăţământul preuniversitar, spre exemplu, părinţii îşi vor putea da copiii la orice şcoală vor dori, fără constrângeri de ordin locativ. Alegerea va putea fi făcută în funcţie de calitate, iar, cu cât o şcoală va avea mai mulţi elevi, cu atât va primi mai mulţi bani.
Acelaşi principiu se aplică şi spitalelor. Mai mult, unităţile medicale care duc lipsă de pacienţi vor dispărea. Descentralizarea ar putea spori şi siguranţa în oraşe, prin înfiinţarea poliţiei locale.
Şi fermierii vor avea de câştigat de pe urma descentralizării.
"Permite ca tot ceea ce e legat de activitate agricolă să fie adus aproape de cel care lucrează în agricultură. Cine avea o problemă trebuia să ia trenul, microbuzul, căruţa, dacă avea, ca să meargă la direcţii", a precizat Dan Nica, ministrul Administraţiei şi Internelor.
Descentralizarea aduce şi disponibilizări în domeniul agriculturii, a anunţat ministrul Ilie Sârbu, din cauza desfiinţării unor agenţii.