Prezidenţiabilul PSD a spus, la confruntarea de la Palatul Parlamentului, că nu l-ar vota pe Traian Băsescu pentru că \"a eşuat în toate promisiunile pe care le-a făcut naţiunii române. Şi-a trădat aliaţii şi prietenii. Oricând a fost într-o alianţă, şi-a înjunghiat pe la spate partenerii. Nu s-a ridicat deasupra propriului interes de putere sau al celui promovat de partid\". Mircea Geoană l-a acuzat pe contracandidatul său că luptă cu trecutul şi cu \"strigoii trecutului\", precizând că nu mereg la Cotroceni cu Ion Iliescu.
În replică, Traian Băsescu a spus că nu l-ar vota pe Mircea Geoană \"pentru că este un om slab. Este un om care are nevoie să se menţină în fruntea partidului de Vanghelie, de Hrebenciuc. Un om care a fost susţinut în campanie de domni precum Patriciu, Hrebenciuc, Vanghelie, Ion Iliescu şi, de ce nu, de Sorin Ovidiu Vîntu. El va fi la Cotroceni partenerul celor menţionaţi\". Actualul şef al statului a adăugat că Geoană nu este un om sincer, replica acestuia fiind că este un \"om politic modern\".