"Este vorba de un program cu finanţare şi de la Uniunea Europeană.
Astfel, pentru acest proiect sunt alocate 11,9 milioane euro, din care
4,99 milioane euro vin din bani europeni, iar restul de la bugetul de
stat. Vor fi utilizaţi atât pentru cumpărarea efectivă a produselor,
dar şi pentru transport, depozitare şi alte acţiuni", a explicat
Botănoiu.
Potrivit unui comunicat remis miercuri de Ministerul
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), acest program de
încurajare a consumului de fructe în şcoli este implementat de către
Consiliul Uniunii Europene, începând cu anul şcolar 2009 - 2010 şi va
dura până în anul 2013.
Ministerul Agriculturii are în procedură de avizare interministerială
un proiect de Ordonanţă de Guvern pentru acest program, prin care în
anul şcolar 2009 - 2010, pentru o perioadă de maxim 100 de zile de
şcolarizare, se vor acorda gratuit mere elevilor din clasele I-VIII din
învăţământul de stat şi privat, în limita unei valori zilnice de 0,30
lei/elev.