"Pe plan profesional îmi doresc să ies campion cu Dinamo şi să ne îndeplinim visul de a juca în grupele Ligii Campionilor, iar pe plan personal îmi doresc să fiu ferit de accidentări, să joc cât mai mult şi să revin la forma care m-a consacrat. Mă gândesc că aş putea ajunge din nou şi la echipa naţională, sunt tânăr şi pot spera", a declarat Nicolae Mitea.
Jucătorul alb-roşiilor susţine că e bine ca într-o echipă să fie concurenţa mare pe posturi pentru că aceasta îi va motiva pe fotbalişti să muncească din ce în ce mai mult. De asemenea, mijlocaşul este de părere că formaţia sa este principala candidată la titlu şi le vede pe Steaua şi CFR Cluj ca principalele contracandidate.
Mitea a mai afirmat că N'Doye este o echiziţie bună pentru Dinamo, în timp ce plecarea brazilianului Julio Cesar ar putea însemna un minus pentru gruparea antrenată de Mircea Rednic. Fostul atacant al clubului Ajax Amsterdam a mai spus că Mirel Rădoi ar fi făcut faţă cu brio la fomaţia olandeză sau la oricare alt club din Europa, însă nu poate comenta decizia căpitanului stelist de a se transfera la Al-Hilal, în Arabia Saudită.
Dinamo a efectuat vineri dimineaţă vizita medicală la INMS, iar din lotul pregătit de Mircea Rednic au lipsit Bratu, Pulhac şi Zicu, care sunt accidentaţi şi îşi continuă programul de recuperare, în timp ce Blay, Zie Diabate, Thiago şi Vranjkovic au fost învoiţi, ultimii doi încercând să îşi caute echipe pentru că alb-roşii nu vor mai conta pe ei.