Mi-a fost prezentat ca atare dintr-o sursă oficială şi, dacă veţi citi mai departe, veţi înţelege de ce întâlnirea a fost pusă sub semnul unei confidenţialităţi absolute pe care sunt obligat s-o respect. Mai ales că scenariul respectiv, chiar dacă are toate datele unei construcţii de tipul "war game, worst case scenario" conţine o serie de elemente extrem de credibile şi care formează o succesiune logică de care România ar trebui să ţină seama.
Dar, exact în aceeaşi măsură, ar trebui să atragă atenţia şi partenerilor noştri din UE şi NATO pentru că nu degeaba Guvernul Republicii Moldova atrăgea atenţia asupra unei stări de insecuritate regională, implicit deci asupra riscurilor izbucnirii unui conflict la marginea frontierei de Est a Europei.
Scenariul următoarei escaladări se bazează pe un element care a intrat de câteva luni în atenţia analiştilor militari şi a serviciilor de informaţii militare europene şi americane: de aproximativ şase luni, au început lucrări intense de modernizare a două aeroporturi strategice, cel de la Mărculeşti şi cel de la Tiraspol.