Colecţia de peste 700 de opere de artă care a aparţinut creatorului de modă Yves Saint Laurent şi prietenului său Pierre Berge va fi scoasă la licitaţie în luna februarie, valoarea totală a acesteia fiind estimată la 300 de milioane de euro. Specialiştii casei de licitaţii Christie's anticipează însă că vor obţine un venit mult mai mare decât cel estimat în urma licitaţiei care va dura trei zile la Grand Palais din Paris.
Printre cele mai importante tablouri care vor fi licitate se numără "Instruments de de musique sur un gueridon" pictat de Pablo Picasso, estimat la o valoare cuprinsă între 25 şi 30 de milioane de euro, "La tasse de the" a pictorului Fernand Leger, estimat la 15 milioane de euro şi "Le montagne Sainte-Victoire vue des Lauvres", pictat de Paul Cezanne, cu o valoare estimată la trei milioane de euro.
Picasso este reprezentat în această colecţie de mai multe tablouri, printre care şi "Homme dans un foteuil" (500 de mii de euro), "Poulet, verre, couteau, bouteille" (700 de mii de euro) şi "Homme a la guitare" (250 de mii de euro).
Alte tablouri celebre sunt "Le danseur" pictat de Henri Matisse, cu o valoare estimată la 6 milioane de euro, "Paysage d'Italie vu par une homme" pictat de Edgar Degas, estimat la 400 de mii de euro, "Jeune fille en chapeu d'ete" pictat de Eduard Manet, estimat la 700 de mii de euro şi "Marie reveuse et sa mere" al lui Edouard Vuillard, estimat la 3 milioane de euro.
În cadrul colecţiei sunt 280 de sculpturi, printre care şi "Madame LR", creată de marele sculptor român Constantin Brâncuşi (1876-1957) între anii 1914-1917. Opera, care a părăsit atelierul lui Brâncuşi la scurt timp după creaţie, nu a fost expusă niciodată. "Madame LR" a fost sculptată după ce Brâncuşi a întâlnit-o la Paris pe Léonie Ricou - potrivit scrisorilor schimbate de cei doi, relaţia dintre ei nu a depăşit niciodată stadiul de amiciţie fondată pe imensa apreciere pe care Léonie o purta sculptorului. Piesa, un exemplu al primelor sculpturi în lemn făcute de Brâncuşi, este lucrată în lemn de stejar şi are înălţimea de 117 centimetri.
Un alt obiect valoros din colecţia Yves Saint Laurent este o sticluţă de apă de toaletă numită "Belle haleine", operă a lui Marcek Duchanp, estimată la 1,5 milioane de euro.
Colecţia celor doi francezi conţine tablouri importante, sculpturi, bijuterii, statuete de argint sau piese de mobilier. În jur de 50 dintre cele mai importante piese din cadrul colecţiei vor fi expuse la Londra, între 30 ianuarie şi 4 februarie, pentru a fi prezentate în premieră publicului european.
Celebrul creator de modă Yves Saint Laurent a murit la începutul lunii iunie, anul trecut.