Datele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti arată că, această chirie este încasată pentru un imobil care se află în Sectorul 2. Datele Direcţiei nu menţionează dacă imobilul închiriat are ca destinaţie spaţiu de locuit sau în el îşi desfăşoara activitatea o firmă.
În topul chiriilor, urmează o casă din Sectorul 1, pentru care se încasează lunar, de la începutul anului, 260.000 de euro, iar pe locul trei se află o locuinţă amplasată în Sectorul 5. Din închirierea acestui imobil, un bucureştean încasează 160.000 de euro pe lună.
La polul opus, cea mai mică chirie este plătită pentru o locuinţă din Sectorul 4 şi este în valoare de 1 leu. Specialiştii spun că o astfel de chirie nu este ilegală şi se practică, de obicei, între rude.
În primele nouă luni ale acestui an, s-au încheiat peste 91 500 de contracte de închiriere, cele mai multe fiind semnate pentru locuinţe aflate în Sectorul 2 al Capitalei.