M-a enervat Geoană dis-de-dimineaţă. Pentru că, deşi se pretinde un reformator şi un baiat fin umblat prin Occident, se comportă cu România ca pe moşia mamei soacre. Preşedintele PSD e nervos că UE ne cam pune condiţii ca să ne livreze cele cinci miliarde de euro. Iar priorităţile sunt altele decât cele din capul politicienilor. Cerinţele UE sunt însă spre binele românilor, cei care şi achită împrumutul. Nu Geoană, Băsescu sau Antonescu sunt cei care vor plăti zeci de ani, ci noi, cei care chiar muncim. Geoană nu e un caz particular, însă, guraliv şi uituc, el a dat de gol planul de prăduire rapidă a celor cinci miliarde.