Primele demersuri pentru includerea Bisericii Învierii în lista Patrimoniului Mondial au fost făcute în 2005, iar anul trecut dosarul a fost trimis la UNESCO.
Toamna trecută, o comisie a venit la Suceviţa ca să evalueze situl cultural. Anul viitor, România va încerca din nou să includă oraşul Sibiu pe lista Patrimoniului Mondial, după ce comitetul UNESCO a amânat luarea unei decizii şi a cerut refacerea documentaţiei.
Din România, în patrimoniul UNESCO, se află deja Delta Dunării, ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, cetăţile dacice de la Orăştie, bisericile maramureşene din lemn şi centrul istoric al oraşului Sighişoara.