"România a susţinut întotdeauna şi susţine în continuare suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a Republicii Moldova", a declarat Traian Băsescu.
El a spus că România a susţinut Parteneriatul Estic şi drumul european pe care şi l-a ales Republica Moldova şi a fost în prim-planul celor care au sprijinit reformele necesare pentru obţinerea liberalizării vizelor până în luna mai, a semnării Acordului de Asociere la Uniunea Europeană şi a Acordului de Liber Schimb până în toamna acestui an.
"Suntem un susţinător fervent al acordării unei perspective europene Republicii Moldova. Susţinem în continuare consolidarea democraţiei în Republica Moldova, reformele şi modernizarea instituţiilor, precum şi lupta împotriva corupţiei. România este partener cu Statele Unite şi cu statele membre ale Uniunii Europene pentru sprijinirea Republicii Moldova pe acest drum, în primul rând pentru consolidarea securităţii energetice şi pentru dezvoltarea învăţământului, culturii şi identităţii româneşti a majorităţii populaţiei", a menţionat şeful staului.
El a pledat pentru modificarea Regulamentului 539/2001 astfel încât să permită libera circulaţie a cetăţenilor Republicii Moldova în spaţiul Uniunii Europene.
"Insistăm ca acest proces să fie parcurs cât mai accelerat posibil. Republica Moldova a arătat că este hotărâtă să se angajeze pe calea europeană. De aceea susţinem în continuare că trebuie să beneficieze din partea Uniunii de o ofertă clară şi motivantă atât în planul perspectivei europene, cât şi în cel al libertăţii de mişcare a persoanelor", a declarat preşedintele.
Traian Băsescu a ţinut să mai menţioneze că "România a afirmat întotdeauna identitatea română a majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova".
"Am vorbit întotdeauna despre două state româneşti, şi în acest context salutăm decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova din 5 decembrie, privind interpretarea Articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova, respectiv consacrarea fără dubiu a limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova. Respectăm dreptul de autoidentificare a cetăţenilor din stânga Prutului, alternativ ca români sau moldoveni, dar considerăm că acest lucru e rezultatul vicisitudinilor istoriei şi vom susţine neabătut cultura, învăţământul şi identitatea românească ale statului vecin", a mai spus Băsescu.