Liliacul, "floarea memoriei". Ce se întâmplă dacă miroşi o floare de liliac Deşi nu este o floare, ci un arbust înrudit cu măslinul şi iasomia, liliacul este una dintre cele mai populare flori de primăvară, cu un parfum delicat, subtil şi persistent. Mirosul său ispititor, asemenea celui de trandafir, crin sau tuberoză, a devenit preferatul multor producători de parfumuri sau cosmetice bucurându-se de o faimă internaţională.
Invenţie incredibilă: prima bere "tartinabilă" din lume! Poate fi mâncată cu pâine Un producător de bere din Scoția a lansat prima bere tartinabilă din lume. Innis & Gunn, o marcă de beer kitchen, restaurante specializate în versiuni culinare ale berii, a profitat de deschiderea unei noi unități pentru a lansa ceea ce producătorul prezintă ca o premieră mondială, o pastă tartinabilă de bere, scrie directmatin.fr.
Nu a venit nimeni la ziua lui de naştere, deşi a invitat 21 de prieteni. După o oră, şoc, Poliţia! Un puști de 10 ani a trăi o mare dezamăgire chiar de ziua lui. Deși această zi ar trebui să fie cea mai fericită din fiecare an, pentru Toxey Andrews a fost cea mai tristă.
Semn al Apocalipsei? A filmat un şarpe masiv cu două capete În sălbăticia din Kansas a fost descoperit un şarpe cu două capete. Fotograful Jason Talbott s-a încumetat să obţină câteva fotografii.
Photo Le-au dat să bea 1, 2, 3 pahare, după care i-au fotografiat. Imagini fabuloase Un fotograf a încercat un experiment inedit: a pus mai multe persoane să bea trei pahare de vin şi le-a pozat după fiecare pahar.
Ce zodii divorțează sau se despart în 2016 Trei perechi de zodii vor avea mari probleme în relație anul acesta, riscând chiar să se despartă sau să divorțeze, din cauza neînțelegerilor dintre ei.
Au ferit capacul unui sicriu vechi de 445 de ani. Toată lumea a plâns. E impresionant! În timpul unor săpături în orașul Andong din Coreea de Sud, arheologii au descoperit un mormânt vechi de 445 de ani.
A comandat paltonul viselor sale de pe internet. Ce a primit acasă stârneşte râsul oricui! FOTO O tânără a decis să le împărtăşească prietenilor ei de pe Facebook o întâmplare nu tocmai fericită, încercând astfel să tragă un semnal de alarmă asupra produselor vândute online.
Photo Un pensionar a găsit o cabană dărăpănată din anul 1830. A transformat-o complet! Cum arată acum Un bărbat pensionat de curând a început să-și dedice timpul liber excursiilor. Într-o zi a dat în pădure peste o cabană dărăpănată despre care a aflat că a fost ridicată prima dată în anul 1830.
Ai interpretat greșit horoscopul până acum. Cum afli previziunile corecte Citești zilnic horoscopul? Oricât de simplu ar părea, s-ar putea să faci acest lucru greșit și, prin urmare, să nu afli care sunt previziunile corecte pentru zodia ta.
Pastorul s-a întors acasă cu un bebeluș abandonat. Atunci, soția lui a descoperit adevărul șocant Un bărbat se afla la volanul mașinii sale prin Pasco County, Florida (SUA), când a observat ceva ciudat lângă o clădire.
Secretele reîncarnării. 5 semne că ai trăit o viaţă anterioară Unele dintre religiile lumii consideră că sufletul, după moarte, trece într-o altă dimensiune, după care își alege un alt corp și se întoarce pe Terra. Acesta este conceptul de reîncarnare şi, chiar dacă nu este demonstrat în totalitate, cei mai mulți dintre noi au senzația că au trăit mai multe vieți.
Photo Pare un trunchi de copac, mâncat de insecte. Când te apropii de el rămâi fără cuvinte. E fascinant! Un chinez a petrecut peste 4 ani sculptând într-un trunchi de copac uriaș. Rezultatul a impresionat o lume întreagă.
S-a etichetat într-o poză pe Facebook și s-a trezit cu poliția la ușă. Motivul este incredibil! Un irlandez a fost arestat după ce a fost etichetat în două fotografii pe Facebook.
Ce a făcut proprietarul unui motel timp de 29 de ani, fără ca nimeni să afle. E coşmarul clienţilor! Timp de 29 de ani, proprietarul unui motel din statul american Colorado a urmărit câteva mii din clienţii motelului în cele mai intime ipostaze, în timp ce făceau sex sau mergeau la toaletă. Acum, povestea bărbatului denumit "cel mai prolific voyeur din lume", pe nume Gerald Foos, a fost publicată într-un articol în New Yorker.
Photo UIMITOR! Această mireasă i-a lăsat pe toţi cu gura căscată. Cum arată domnişoara de onoare. E record Nunta ar trebui să fie cel mai emoţionant moment din viaţa unei femei. Iar domnişoarele de onoare joacă un rol uriaş în tot acest decor de sărbătoare.
Cum prepari o shaorma sănătoasă: iată ce ingrediente trebuie să conţină Shaorma intră în categoria preparatelor foarte sățioase, dar și foarte grele pentru stomac. Totuși, asta nu înseamnă că nu mai poți să te delectezi cu un preparat așa gustos, mai ales dacă știi cum să prepari o shaorma sănătoasă.
Gemeni născuți la distanță de 38 de zile. Cum a fost posibil Doi gemeni s-au născut prematur în Statele Unite la interval de 38 de zile. Micuții sunt teferi grație asistenței acordate de medicii americani.
Superstiții din popor. Ce se întâmplă dacă dai sau primești bani într-o zi de luni Conform credinței populare, nu este bine să oferi bani, chiar și cu împrumut, într-o zi de luni.
Alt tip Farsa unui muzeu din Rusia, devenită virală. Au fost obligaţi să îl angajeze pe motanul Maray Un muzeu din Rusia a devenit celebru în toată lumea după ce angajaţii săi au decis să facă o farsă de 1 Aprilie, iar farsa s-a întors împotriva lor.
Photo Îşi iubea mult partenerul. Plănuiau deja nunta. Apoi, mireasa a aflat că el e gay. Reacţia ei e ŞOC O femeie din SUA a trăit şocul vieţii în momentul în care a aflat că logodnicul ei este homosexual.
Greșeala pe care multe gospodine o fac atunci când prepară carnea pe aragaz Friptura este una dintre cele mai apreciate preparate din bucătăria românească, fie că e gătită la cuptor, pe grătar sau în tigaie.
Ce a văzut o femeie însărcinată pe monitor, atunci când a mers la control: "Suntem dezgustaţi" O femeie însărcinată în 23 de săptămâi a avut parte de șocul vieții ei în momentul în care a mers la un control de rutină. Pe ecranele din sala de așteptare a unității medicale din Marea Britanie rulau filme cu caracter pornografic, arată dailystar.co.uk.
Alt tip Un câine ce pare pasionat de Celine Dion are o reacție uluitoare când vede un clip cu ea Stăpâna lui Alfie, un Bulldog Englez, căuta melodii pe YouTube, când câinele a început să latre ciudat la o piesă cântată de Celine Dion.
Alt tip Record: cum arată cel mai mare şarpe capturat vreodată. Unde a fost descoperit Un piton uriaş, descoperit pe un şantier din Malaezia ar putea doborî recordul pentru cel mai mare şarpe capturat vreodată, estimările iniţiale arătând că acesta măsoară 8 metri.
Photo Credeau că-i o rulotă abandonată, plină cu deșeuri. Au rămas impresionați de interiorul ei O rulotă, model Vagabond, fabricată în America în anul 1963, a rămas nefolosită aprope 6 decenii.
Alt tip Au dat peste un cuib de viespii și s-au apropiat de el! Au încremenit când au văzut ce se află în el Imaginea unui cuib de viespii a viralizat rețelele de socializare când internauții au văzut ce ascundea de fapt acest cuib.
Ce decizie a luat Madonna după ce a pierdut custodia fiului ei, Rocco Regizorul britanic Guy Ritchie a fost fotografiat duminică alături de fiul său Rocco la poarta reședinței londoneze a vedetei pop Madonna, relatează ziarul spaniol ABC.
Surpriză: Un conducător din fotbalul românesc a ajuns să lucreze cu Brad Pitt la Hollywood Fostul acţionar al clubului Dinamo, Dragoş Săvulescu, va produce o suită de filme din diferite genuri, având o colaborare cu Cross Creek Pictures-una din cele mai titrate companii de producţie de la Hollywood, anunţă revista Deadline Hollywood, citată de adevarul.ro.
Bancul zilei: Bruneta sexy se mărită de probă în tren Bancul zilei 10 aprilie 2016. Invitat de bruneta sexy să se căsătorească de probă în tren, bărbatul este victimă sigură. Râzi cu lacrimi.