Cum să faci gogoși fără făină. Se prepară din doar două ingrediente! Atunci când auzi pentru prima oară că poți să faci gogoși fără făină, probabil te gândești că este vorba despre un mit culinar. De când te știi, făina a fost ingredientul de bază al acestui desert adorat de toată lumea. Dar bucătăria se reinventează și apar tot felul de rețete interesante pe zi ce trece. Iată cum poți să faci gogoși fără făină!
Se vede pe faţa lui că este îndrăgostit de tine. Semne ale gurii care îl dau de gol Uneori, cuvintele sunt cel mai nesigur indicator pe care ne bazăm atunci când abia cunoaştem pe cineva. Şi totuşi, când o relaţie este la început sau când suntem doar în tatonări cu o persoană, suntem mereu curioase să aflăm cât de mult ne place aceasta. Este o informaţie care, în mod inexplicabil, ne determină să facem o proiecţie a viitorului respectivei relaţii.
Alt tip Iisus Hristos vrea să devină parlamentar în M. Britanie. De ce se consideră bărbatul Mesia Un fost șofer de autocar din orașul britanic Burnley a decis să candideze pentru un post în Parlament, după ce s-a autodeclarat Iisus reîncarnat și și-a luat numele Mântuitorului.
I-a spus soţului ei că a fost violată, dar ancheta poliţiei a scos la iveală SECRETUL FEMEII O tânără soţie i s-a plâns soţului, după ce a ajuns târziu acasă că fusese violată. Bărbatul a anunţat poliţia, dar incidentul a scos la iveală un adevăr crunt.
Reacţia incredibilă a Angelinei Jolie, după zvonurile că ar fi pe moarte După ce o publicaţie din Statele Unite ale Americii a scris că Angelina Jolie ar avea probleme grave de sănătate, fiind internată în spital unde este tratată pentru anorexie, actriţa a vorbit despre acest subiect.
Cea mai bună şi răcoritoare băutură de vară: GRANITA din pepene roşu! Învaţă să o prepari Vara, pe langa limonada sau sucurile naturale de fructe pe care le putem prepara rapid, mai exista o bautura racoritoare mai buna ca inghetata: granita de pepene rosu. Iti ia doar cateva minute ca sa o prepari!
Alt tip Ghicești ce vârstă are femeia din imagine? Răspunsul te va șoca O vedetă din Japonia i-a pus pe gânduri pe fani când a dezvăluit adevărata ei vârstă.
Ploaie de stele. Cel mai spectaculos eveniment astronomic poate fi văzut de români în august Creșterea exponențială a gradului de acuratețe a observațiilor astronomice, mai ales datorită plasării pe orbită circumterestră a supertelescopului Hubble, a făcut ca semnalarea unei comete să intre în banalitate, din simplul motiv că numărul celor detectate este foarte mare.
Trei tineri deghizați au făcut asta în plină stradă. Oamenii i-au privit îngroziți Câțiva tineri s-au gândit să se răzbune într-un mod ingenios pe toate persoanele care joacă Pokemon GO pe stradă.
Au dat pe acest scaun vreo 80 de lei. Mai târziu au descoperit în el o comoară Pare ca toate povestile despre care auzi din cand in cand si pe care nu iti vine sa le crezi. Ti se opare ca sund doar rodul unei ciudate combinatii de sambure mic de adevar si multa, foarte multa imaginatie. Totusi, la un targ de vechituri, de exemplu, poti da peste cele mai neasteptate obiecte, la cele mai neasteptate preturi.
Photo Cum a reacţionat o tânără când a ascutat inima fratelui ei decedat în corpul altui bărbat Matt Heisler a murit la doar 21 de ani în urma unui incendiu iscat în casa familiei. Transportat de urgenţă la spital, tânărul intrase în comă, iar medicii au transmis apropiaţilor că viaţa băiatului nu mai poate fi salvată.
Alt tip Manechinul care arată ca o adolescentă, dar lumea e şocată când află ce vârstă are, de fapt Nu mai e un secret faptul că femeile din Japonia știu să sfideze legile naturii grație genelor pe care le-au moștenit și modului de a se alimenta. Vă veți convinge din nou despre asta analizând felul în care arată un model de 45 de ani.
Acest smoothie te ajută să arzi grăsimile în 24 de ore După ce te-ai întors din concediu cu 2-3 kilograme în plus, eşti tentantă să crezi că dacă faci foamea câteva zile vei scăpa de grăsimi. Greșit. Încearcă, în schimb, acest smoothie care te va ajuta să scapi de excesul de grăsime.
Alt tip Geniu la doi ani: o fetiţă îi întrece pe cei mai mulţi adulţi. Ce ştie copilul O fetiţă de doi ani, din Marea Britanie, poate fi numită geniu, fără nicio urmă de îndoială. La o vârstă la care cei mai mulţi copii abia învaţă să vorbească, micuţa ştie toate capitalele a aproape 200 de ţări.
MApN îi avertizează pe pe jucătorii de Pokemon Go: "Vă atenţionăm că astăzi..." Ministerul Apărării îi “avertizează” pe jucătorii de Pokemon Go că joi sunt trageri de luptă în poligonul de la Cincu, judeţul Braşov şi le urează “O zi productivă!”, promovând astfel, într-o manieră inedită, Ziua Distinşilor Vizitatori din cadrul exerciţiului militar multinaţional "Saber Guardian 2016".
Cel mai nou obicei sexual al tinerilor îi șochează pe experți. Voi faceți asta? Tinerii de 20-24 de ani au un obicei sexual care îi pune pe gânduri pe experți. Sunt total diferiți față de generațiile mai în vârstă.
Nunta din România la care şi-au anunţat prezenţa 10.000 de invitaţi. Mirii, îngroziţi Nunta unui cuplu din Giurgiu are șanse să devină evenimentul monden al anului după ce aceștia au transformat ceremonia într-un eveniment pe Facebook.
Alt tip Turismul viticol, în creştere: 60 din cele 140 de crame din România pot fi vizitate de turişti Turismul viticol, cunoscurt şi sub denumirea de oenoturism, s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, iar în prezent 60 de crame din România, dintr-un total de peste 140 de crame care produc vin îmbuteliat, pot primi turişti în vizită pentru a le prezenta vinurile şi podgoriile.
Rețeta pe care trebuie neapărat să o încerci: pâine de mălai cu usturoi și verdeață! Dacă îți place pâinea de casă, atunci trebuie să încerci rețeta de mai jos! Pâinea de mălai cu usturoi și verdeață are o savoare incredibilă.
Cea mai delicioasă reţeta cu cartofi. Foarte puţini o ştiu Uitaţi de cartofii prăjiţi, această este cea mai bună reţeta cu cartofi!
Ce se întâmplă dăcă plantezi un nuc. Este mai rău decât vă imaginaţi! Superstiţii despre nuci. Acest arbore este înconjurat de numeroase mituri şi superstiţii. Dincolo de ele, frunzele şi fructele nucului au efecte benefice evidente pentru organism.
Latura ascunsă a fiecărei zodii. Iată adevărul! Oricine are o latură ascunsă, pe care nu o arată decât celor în care au foarte mare încredere. Află ce nu vor zodiile să afli despre ele.
Secretele persoanelor cu ochi albaştri, de care nici ele nu sunt conştiente Fiecare dintre noi ne simţim într-o măsură mult mai mare atraşi de persoanele care au ochi albaştri. Albastrul este o culoare atât de vie încât persoanele care au ochii albaştri se dovedesc a avea un aspect foarte tineresc.
Greşeala pe care o facem toţi când preparăm clătite Clătitele fac parte dintre puţinele feluri de mâncare de care gurmanzii-şefi ai Greciei Antice ar trebui să fie mândri, pentru că au trecut testul timpului ajungând să fie gătite chiar şi în bucătăria secolului XXI.
Cum să faci cel mai bun şi sănătos sos Tzatziki Sosul Tzatiki este un aperitiv grecesc care este utilizat ca sos pentru mai multe tipuri de mâncăruri printre care Souvlaki şi Gyros. Reţeta originală de Tzatiki se prepară folosind iaurt obţinut din lapte de oaie sau capră cu usturoi, castraveţi, sare, ulei de măsline, piper, mărar. Atât în Grecia cât şi în Cipru, Tzatziki se serveşte ca aperitiv cu pâine sau lipii. Totuşi, multe restaurante aflate în zonele turistice servesc Tzatziki-ul ca pe un sos împreună cu mâncăruri tradiţionale.
Îngheţată de ciocolată cu doar trei ingrediente Se face rapid şi nu conţine lactate, ouă sau frişcă. Descoperă cum să faci un desert răcoritor şi plin de vitamine, potrivit pentru zilele caniculare.
Ce calități vor bărbații de la o viitoare soție. Toate femeile trebuie să ştie aceste lucruri! Când vine vorba de căsătorie, pentru bărbați este mai importantă personalitatea unei femei decât aspectul ei fizic. Află ce calități vor bărbații de la o viitoare soție.
Testul japonez care îţi spune cum eşti tu în realitate. Trebuie să îl faci acum! Vei rămâne uimit Tindem să credem că deja știm tot ce ține de personalitatea noastră. Cu toate acestea, surprizele nu continuă să apară. În literatura japoneză există o carte care se numește ”Kokology” și este una dintre cele mai bine vândute la ora actuală. Această carte are jocuri psihologice, care sunt menite să îi ajute pe cititori să descopere cele mai ascunse trăsături ale personalității lor. Din toate jocurile și testele psihologice de acolo, unul singur se desprinde și iese din mulțime: testul cubului!
Photo Şi-a văzut copiii striviţi de o bârnă de lemn, i-a fotografiat, apoi a făcut asta! Ce s-a întâmplat O fotografie macabră face înconjurul internetului. În imagine se văd două trupuri de copil, aparent strivite de o bârnă de lemn.
O ecografie de sarcină a devenit virală! Un detaliu fascinant a uimit toată lumea Imaginea imprimată a unei ecografii de sarcină a devenit virală după ce o mămică a decis să o posteze pe internet. Un detaliu fascinant i-a uimit pe toţi.