Nu toată lumea are această linie în palmă: Ce înseamnă dacă o aveţi Unii oameni au această linie curbată sub degetul mijlociu şi inelar. Această linie mică, puţin curbată, la unele persoane poate face parte dintr-un cerc, pe când la alte persoane găsim două linii mici separate. Este denumită cercul lui Venus, respectiv centura dragostei.
Photo Cum arată cea mai dorită rochie de mireasă din lume. Imagini fabuloase! Un model de rochie de mireasă a reușit să înregistreze performanțe maxime. Ținuta a acumulat peste 2,5 milioane de etichetări pe Pinterest, asta ar înseamnă că tot atâția omeni au salvat-o în conturile lor de socializare devenind astfel cea mai dorită rochie de mireasă.
Întâmplare incredibilă pentru o fată din Moldova. A mers la cosmetică şi s-a trezit într-un coşmar O femeie a depus plângere la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor din Republica Moldova, acuzând că a căzut în plasa unor escroci. Femeia spune că a fost înşelată de o firmă care propune servicii de cosmetică.
NU rămâi însărcinată dacă faci ASTA după actul sexual O teorie veche de când lumea a fost demontată de cercetători, iar femeile care vor să rămână însărcinate pot fi sigure, pe viitor, că nu se pot baza pe această metodă pentru a-şi spori şansele de a avea un copil, scrie feminis.ro.
Calculul sumbru al experților OXFORD: Ziua în care viața pe Terra va lua sfârșit Cercetatorii de la Universitatile Oxford si Harvard au reușit sa calculeze cat timp va fi Terra locuibila, pe baza unui model de evaluare a sperantei de viata a exoplanetelor in functie de prezenta lor in asa numitele "zone de viata", scrie incomemagazine.ro.
Cum se îngrijeşte corect begonia. Sfaturi pentru a face flori tot anul Begonia este o planta erbacee perena, stufoasa, care poate atinge o inaltime de 30-40 centimetri. Begonia este una din cele mai populare plante de apartament si face parte din Ordinul Begoniales, familia Begoniacae. Begonia este orginara din India, Indonezia, America Centrala si America de Sud.
Alt tip Unde fugi în weekend. Vizitează Castelul din Carpaţi al lui Jules Verne, aflat într-un peisaj de vis Cocoţată pe o stanca a Carpaţilor, Cetatea Colţ străjuieşte parcă Retezatul. Acum este doar o ruină, dar seamănă foarte-foarte bine cu un faimos castel din cartea scrisă de Jules Verne în anul 1892, "Castelul din Carpaţi".
Cum să faci dulceaţă din coajă de pepene. Reţetă delicioasă, din patru ingrediente simple O reţetă inedită, făcută "din resturi", dar extrem de savuroasă.
"Mi-a frânt inima". Ce vindea un băieţel de 7 ani, în faţa farmaciei, ca să facă rost de mâncare Un băieţel în vârstă de şapte ani a fost găsit de un poliţist din Franklin, Ohio, în timp ce stătea în faţa unei farmacii şi încerca să îşi vândă ursuleţul pentru a face rost de bani pentru mâncare, potrivit The Huffington Post.
Photo Cele mai ciudate SELFIE-uri din lume. Animale din rase diferite, prietene la cataramă Animăluţele ne fac viaţa mai frumoasă. Căldura lor nu se reflectă numai asupra stăpânilor, ci şi a prietenilor din alte rase.
Au spart cu greu seiful găsit în casa bunicii. Au găsit o cutie de metal, iar în ea.."Suntem bogați" Un seif vechi găsit în casa bunicii a dezvăluit o mică comoară la care nimeni nu se aștepta.
Alt tip Carmen Iohannis, schimbare majoră de look. Cum arată acum soţia preşedintelui României Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, şi-a schimbat look-ul.
Fenomenul fără precedent care a lovit Terra va avea efecte devastatoare. Anunțul NASA Iulie a fost cea mai călduroasă lună din istorie, cel puțin de când au început măsurătorile temperaturilor, în 1880, și până acum, a anunțat NASA.
Supa de castraveți, cea mai potrivită gustare pentru zilele caniculare! Învață să o faci Supa bulgărească de castraveti, "Tarator", este perfectă pentru zilele caniculare. Este preparată la rece, din castraveți și iaurt, se servește de la frigider și uneori este asezonată cu nucă.
Cum faci maioneză fără ulei. E super-sănătoasă! Maioneza se poate face și fără ulei și iese la fel de gustoasă, chiar mai sănătoasă. Iată cum o faci acasă.
Cum faci maioneză fără ulei. E super-sănătoasă! Maioneza se poate face și fără ulei și iese la fel de gustoasă, chiar mai sănătoasă. Iată cum o faci acasă.
Photo Incredibil! Se întâmplă în zilele noastre: peştera în care locuiesc 100 de oameni. Unde se află În vreme ce oamenii se mută de la sat la oraş sau invers şi noi aşezăminte rurale sau urbane apar, în China se întâmplă un "fenomen" bizar. O întreagă comunitate locuieşte într-o peşteră!
A ajuns la hotel cu amantul şi s-a gândit să îi trimită o poză soţului. Ce a urmat e incredibil O tânără a făcut o gafă imensă care probabil, în cele din urmă, a costat-o căsnicia. Povestea este incredibilă! Cea mai amuzantă fotografie a zilei!
Cea mai bună reţetă de ciocolată de casă. Ingredientul secret. Gata în 20 de minute Ciocolata de casă este un adevărat deliciu. Pentru o savoare deosebită, în loc de alune se pot pune nuci, caju, migdale, merişoare sau alte fructe uscate sănătoase.
Alt tip "Suicide Squad" se menține pe primul loc în box-office-ul nord-american Filmul "Suicide Squad" continuă să fie pe primul loc în box-office-ul nord-american. Superproducția de 175 milioane de dolari cu Will Smith, Jared Leto și Margot Robbie a încasat 43,8 milioane de dolari, potrivit site-ului imdb.com și AFP.
O practică sexuală barbară a ajuns să fie o problemă pentru Europa. În ce constă Mutilarea organelor genitale feminine este o practică brutală care presupune îndepărtarea parţială sau integrală a organelor genitale exterioare ale femeilor. Mai mult decât rezultatul foarte dureros resimţit în urma procedurii, numeroase victime ajung să sufere de complicaţii toată viaţa.
Şi-a tocat milioanele câștigate la loto în 18 luni, cu 150 de femei. Ce SURPRIZĂ a avut la final Un britanic a reușit performanța de a cheltui o avere pe care o câștigase la loterie în doar un an și jumătate
Ipostază uimitoare: cum au fost primiţi Iulia Vântur şi Salman Khan de Dalai Lama VIDEO Iulia Vantur a avut ocazia sa il intalneasca pe celebrul calugar budist, Dalai Lama, prin intermediul lui Salman Khan. Romanca si actorul indian au intrat in audienta si au discutat cu Dalai Lama pret de cateva zeci de minute.
Nouă modă șocantă. Manichiuristele aplică sute de straturi de ojă pe unghie. Cum arată ”Manichiura-munte” esta noua modă care cucerește tot mai multe femei.
Ce să NU spui niciodată soacrei E ştiut că nurorile şi soacrele nu sunt întotdeauna cele mai bune prietene. Nora încearcă să-şi găsească un loc în familia soţului, iar soacra se teme să nu-l piardă pe al ei, de unde posibilele conflicte. Cu un pic de tact şi toleranţă, ele pot fi aplanate sau chiar evitate.
Au dat jos un cuib de viespi, dar au încremenit când s-au uitat mai atent ce era acolo - FOTO O imagine cu un cuibi de viespi a creat o isterie pe reţelele de socializare.
Andra, criticată dur: "Cum e posibil să copiezi şi să o faci atât de prost?". Dovada FOTO & VIDEO Bloggerița Gabriela Atanasov, cunoscută și sub numele Sweet Paprika a criticat-o pe artista Andra pentru plagierea ținutei, semnate de rusoaica Ulyana Sergeenko, pe care vedeta din România a purtat-o în videoclipul „Without You”.
Photo Mireasa şi-a dorit o poză pe ponton. Ce s-a întâmplat în continuare e HORROR. Nunta s-a ANULAT O mireasă din Norvegia şi-a dorit un album foto alcătuit din poze inedite. A luat mirele, domnişoarele de onoare şi cavalerii şi au mers cu toţii la un ponton.
Alt tip Se plimbau în mall, când ceva neașteptat a apărut în fața lor. Speriați, au filmat totul Clienții unui mall din Filipine au rămas înmărmuriți când au văzut un șobolan uriaș alergând pe scara rulantă.
Photo Cum arată nepoata lui Elvis Presley. E superbă. A frânt multe inimi. Are genele bunicului ei Frumoasa nepoată a lui Elvis Presley are acum 27 de ani şi face şi ea parte din lumea show-bizz-ului. Se numeşte Riley Keough şi este fiica Lisei Marie Presley.