În luna august se produce maximul curentului Perseide. Având în vedere activitatea bună a Perseidelor încă de la sfârșitul lunii iulie se recomandă ieșirea la observații și în nopțile adiacente maximului (11/12, 13/14 etc.).
Cel mai mare inamic al Perseidelor — Luna, care poate împiedica observarea fenomenului, se va afla în noaptea în care activitatea curentului de meteori ajunge la maxim, aproape de faza de Lună Nouă. Satelitul natural al Pământului apune pe 12 august la 18 h 52 m, răsărind pe 13 august la 5 h 05 m. Aceste condiții vor face foarte ușor de observat, în acest an, meteorii strălucitori. Pe un cer senin se vor putea observa 100 de meteori într-o oră, potrivit NASA. Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopții până dimineața. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”. Cel mai bun loc pentru a vedea Perseidele, sau majoritatea celorlalte ploi de meteori, este locul cel mai întunecat, departe de lumina artificială a orașelor, scrie alba24.ro.
În mod constant, Pământul întâlnește un nor de praf și pietre eliberate de cometa Swift-Tuttle, în același punct al orbitei planetei noastre, adică în aceeași perioadă a anului: în jur de 12 august. Viteza de coliziune dintre particulele cometei și atmosfera terestră atinge chiar 59 km/s. Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari ca un bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc și ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.
Fenomenul, cunoscut sub denumirea de „ploaie de stele” sau „stele căzătoare”, are radiantul în constelația Perseu, de unde i se trage și numele. Constelația Perseu (în latină Perseus) este o constelație din emisfera nordică traversată de Calea Lactee. În luna august ea este vizibilă după miezul nopții, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care și steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată și de către arabi.