Luna Sângerie este în centrul unor scenarii de legate de SFÂRȘITUL LUMII. "În fiecare lună sângerie există ceva ce începe cu tragedie şi se termină cu triumf. Lucrurile se schimbă în lume, iar Dumnezeu încearcă să ne spună asta în mod supernatural", a afirmat pastorul creştin John Hagee. Totodată pastorul Mark Biltz a vorbit despre posibilitatea izbucnirii de războaie și apariția unor calamităţi economice, potrivit ziuanews.ro.
În 2014-15 (anii 5775-76, după calendarul evreiesc) combinația de eclipsă de soare urmată de lună însângerată se va petrece de câte două ori, deci patru luni însângerate la rând - Tetrada! -, înlănțuire rarisimă, care (conform NASA) nu va mai avea loc mai devreme de 100 de ani. Măcar una din cele patru manifestări cerești din 2014-15 va avea loc de Paștele evreiesc (Pesah). În ultimul secol, tetrada lunii însângerate a mai avut loc doar de două ori, de fiecare dată a cuprins Pesah-ul și de fiecare dată a coincis cu evenimente importante pentru israeliți: prima dată, 1949-50, a fost formarea statului independent Israel și în 1967-68, recucerirea Ierusalimului de la iordanieni.
Prorocirea din Vechiul Testament, pe care o invocă astro-hermeneuții scripturilor, cu referire directă la fenomenul tetradei însângerate, provine din Cartea lui Ioil (3:3-4): „Și vă voi arăta semne minunate în cer și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum; soarele se va întuneca și luna va fi roșie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari și înfricoșătoare a Domnului." Iată, deci, cum interesantul și rarisimul fenomen astral, legat de momente istorice de referință, se corelează cu profeția rabinului Yitzhak Kaduri, care vestea și el venirea Domnului, respectiv a lui Mesia - adevăratul Mesia, Unul și Același Iisus Hristos.