Dispariţia misterioasă a lui Iuri Gagarin. 50 de ani de la moartea primului om care a ajuns în spaţiu. Iuri Gagarin a devenit primul om din lume ajuns în spaţiu, pe 12 aprilie 1961, atunci când vehiculul său spaţial Vostok a efectuat pe orbită o rotaţie completă în jurul Terrei, scrie Mediafax.ro.
Pe 27 martie 1968, Iuri Gagarin şi instructorul de zbor Vladimir Seriogin au murit după ce avionul lor MIG-15 s-a prăbuşit în apropiere de oraşul Novoselovo, situat la o distanţă de 90 de kilometri de Moscova.
Iuri Gagarin s-a născut pe 9 martie 1934, în satul Kluşino, situat la aproximativ 200 de kilometri de Moscova, părinţii lui lucrând la o fermă colectivă de tipul celor înfiinţate de sovietici.
Şi-a întrerupt studiile în 1941, din cauza invaziei naziste, când locuinţa familiei a fost rechiziţionată, iar ei au fost obligaţi să se mute într-o colibă de chirpici.
Pasionat de zbor, Gagarin şi-a început antrenamentul ca pilot militar la vârsta de 20 de ani.
- Selectat pentru programele spaţiale -
Ca membru al forţelor aeriene sovietice, în 1959, Gagarin s-a oferit voluntar, alături de alţi 19 piloţi, să se antreneze pentru a zbura cu "un nou tip de aparat".
Grupul a fost redus în cele din urmă la şase persoane, inclusiv Gagarin.
În aprilie 1961, a fost ales pentru prima misiune cu echipaj uman în spaţiu, anunţ care a fost făcut cu doar câteva zile înainte de zbor.
Până atunci, Gagarin, în vârstă de 27 de ani, se căsătorise cu o asistentă medicală, cu care a avut două fiice.
Pe 12 aprilie, la 9.07 a.m. (ora Moscovei, n.r.), Gagarin a rostit celebrele cuvinte "Poehali!" ("Am plecat!"), în timp ce vehiculul său se desprindea de Terra.
La 9.12 a.m., spunea prin radio: "Văd Pământul, este minunat".
După un zbor de 108 minute, care a inclus şi o rotaţie completă în jurul Terrei, Gagarin a ajuns din nou pe pământ, cu ajutorul unei paraşute.
Două zile mai târziu, era primit la Moscova ca un erou. Mii de persoane au ieşit pe străzi cu flori şi afişe, în timpul unei parade.
Regimul sovietic l-a trimis apoi pe Gagarin în "misiuni de pace", în timpul cărora s-a întâlnit cu lideri ai lumii, precum regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi liderul Cubei Fidel Castro.
Reuşita lui Gagarin făcuse înconjurul lumii, dar astronautul devenise un simbol prea preţios, astfel încât sovieticii au decis ca el să nu mai participe la misiuni riscante. Imagini difuzate la posturile TV la câţiva ani după istoricul zbor prezentau un Gagarin care luase în greutate. Generalul sovietic Nikolai Kamanin, care superviza antrenamentele astronauţilor, spunea că Gagarin petrecea mult timp pe la recepţii.