Descoperită în Israel, vatra cu pricina are nu mai puţin de 300.000 de ani vechime, cu mult înainte de „data oficială de naştere" a lui Homo Sapiens. Are aproximativ doi metri în diametru, iar straturile de cenuşă confirmă faptul că aceasta a fost folosită în mod repetat de-a lungul timpului, scrie stiintasitehnica.com.
Conform arheologului Ruth Shahack-Gross de la Institutul de Cercetare Weizmann din Israel, liderul echipei de cercetători implicaţi în proiect, este cert că vatra a fost folosită de un grup mare de oameni ai peşterilor. Mai mult, el susţine că poziţia vetrei implică o planificare atentă, implicit un nivel de inteligenţă superior al celor ce o creaseră şi folosiseră.
Misterele însă de abia acum încep. Vatra a fost descoperită în peştera Qesem, peşteră descoperită întâmplător acum circa 10 ani lângă Tel Aviv.