De ce unii ţin la băutură, iar alţii nu?
Alcoolul zăboveşte în gură prea puţin pentru a fi descompus de enzimele din salivă altfel decât în măsură foarte mică. Cea mai mare parte a alcoolului înghiţit trece în stomac şi acolo încep, de fapt, marile transformări.
Două tipuri de enzime intervin în descompunerea alcoolului. Primul tip de enzime, numit alcool-dehidrogenaze (ADH), se găseşte în cantităţi mai mari în stomac şi transformă etanolul (alcoolul etilic) în acetaldehidă.
Aceasta este şi ea toxică pentru corpul omenesc, aşa că trebuie metabolizată în continuare, procesul având loc la nivelul ficatului, unde acţionează cea de-a doua clasă de enzime. După ingestia de alcool, ficatul se apucă rapid de treabă pentru a neutraliza acetaldehida cea otrăvitoare. Procesul are loc cu ajutorul unor enzime numite aldehid-dehidrogenaze (ALDH), care transformă acetaldehida în acetat, un compus inofensiv.
Deci, la prima vedere, organismul uman pare bine echipat pentru a face faţă consumului de alcool, chiar dacă acest compus este toxic. Dar, ca de obicei, când privim lucrurile mai în profunzime, mergând de la nivelul fiziologiei organelor la procesele celulare şi moleculare, lucrurile devin mai nuanţate.
De pildă, cum se explică faptul că unii oameni „ţin la băutură” într-un mod de-a dreptul remarcabil, putând să consume cantităţi mari de alcool fără a da semne de beţie, în vreme ce alţii cad sub masă după primele 3 pahare?
În primul rând, nu toată lumea are aceeaşi înzestrare enzimatică. Atât ADH, cât şi ALDH sunt clase de enzime care conţin mai multe asemenea substanţe, iar sinteza fiecărei enzime este codificată de câte o genă. Nu toţi avem aceleaşi gene, ci posedăm diferite variante ale genelor implicate în sinteza acestor enzime, motiv pentru care unii pot secreta cantităţi mai mari sau mai mici dintr-o enzimă sau alta, aceste enzime fiind şi ele mai mult ori mai puţin eficiente în metabolizarea alcoolului.
Mai multe pe descopera.ro.
