”Procedurile extrajudiciare aflate pe rolul comisiilor sportive din cadrul federaţiilor sportive care funcţionează potrivit Legii educaţiei fizice şi sportului 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect denunţarea unilaterală a contractelor individuale de muncă sau convenţiilor civile ale sportivilor şi sancţiuni sportive aplicabile sau orice alte litigii având ca obiect dreptul sportivului de a participa la competiţie”, se arată în amendamentul care completează articolul 75 din Legea insolvenţei.
Iniţiatorii modificării legislative susţin că, în acest moment, jucătorii de fotbal ar fi fost blocaţi la echipele de care aparţin, dacă acestea se afla în procedură de insolvenţă. Dacă un jucător cere rezilierea contractului nu mai poate primi dreptul de joc şi nu se mai poate angaja la niciun alt club, potrivit Mediafax.
”Litigiul privind constatarea rezilierii contractului de jucătorul neplătit şi acordarea dreptului de joc pentru acesta afectează realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale având în vedere că jucătorul reprezintă o valoare patrimonială pentru că el poate fi valorizat prin vânzarea drepturilor federative pe care clubul le are asupra acestuia, iar prin vânzarea jucătorului se va mări patrimoniul clubului”, se arată în expunerea de motive.
Amendamentul a fost adoptat cu 152 de voturi pentru şi 62 de abţineri şi 3 voturi împotrivă.
Camera Deputaţilor este for decizional, legea urmând să fie trimisă la promulgare.