În faţa a peste 53.000 de spectatori, bucureştenii au început în atac şi, în minutul 8, Miculescu a şutat în plasa laterală după ce a recuperat o minge în careul francezilor. În minutul 19 Radunovic a centrat de pe stânga şi Edjouma a trimis o lovitură de cap scoasă incredibil de portarul brazilian Lucas Perri, care s-a şi lovit de bară.
După numai două minute, Perri a salvat în faţa lui Miculescu, iar Lyon a replicat prin marea ocazie a lui Nuamah, din minutul 26. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 30, când Mikautadze a centrat pentru Tagliafico şi acesta a înscris cu o lovitură de cap. Elevii lui Charalambous nu au reuşit să revină în meci şi la pauză francezii au intrat cu avantaj minim.
FCSB a început tare şi repriza secundă, însă Mikautazdze a fost în pzoiţie bună de finalizare, numai că internaţionalul georgian a călcat pe minge. Radunovic a şutat peste poartă în minutul 60, iar Târnovanu a scos şutul din careu al lui Mikautadze, cinci minute mai târziu.
În minutul 67 a căzut şi golul egalizator, marcat de Băluţă, din careu, cu sânge rece, după centrarea lui Radunovic. Miculescu a încercat o execuţie pretenţioasă în minutul 77, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Oaspeţii au preluat conducerea în minutul 86, când tânărul Fofana a înscris din pasa lui Cherki.
Perri a salvat la lovitura de capa lui Dawa, din minutul 89, respingând în bara transversală, şi Lyon a înschis tabela pe contraatac, Fofana înscriind a doua oară, în minutul 90, şi stabilind scorul final FCSB – Olympique Lyon. 1-3.