La meci a asistat şi pugilistul Lucian Bute, care a scris înainte de start: "Hai Simona Halep #HaiRomania" pe reţelele de socializare şi a postat o fotografie cu el în tribună.
Simona Halep conduce cu 2-1 în întâlnirile de până acum cu Gavrilova, cele două întâlnindu-se şi la Indian Wells în 2015 (victorie Halep) şi la Roma în mai 2016 (în turul doi, victorie Gavrilova cu 6-3, 4-6, 6-3), scrie News.ro.
Halep, care a evoluat la Rogers Cup direct în turul doi, va juca în runda următoare cu învingătoarea din meciul Karolina Pliskova (Cehia, locul 17 WTA) – Sara Errani (Italia, 25 WTA).
La Montreal a jucat marţi şi Monica Niculescu, locul 61 WTA, care a trecut în primul tur de letona Jelena Ostapenko, locul 40 WTA, scor 3-6, 7-5, 6-1. Premiul pentru participarea în optimile de finală ale tabloului de simplu de la Montreal este de 27.790 de dolari şi 105 puncte WTA.
Simona Halep şi Monica Niculescu joacă la Rogers Cup şi la dublu. Cele două, beneficiarele unui wild card, s-au calificat luni în turul doi, trecând în runda inaugurală de cuplul Gabriela Dabrowski/Alla Kudriavţeva (Canada/Rusia), scor 6-3, 6-2. În turul doi, Halep şi Niculescu vor întâlni perechea ucraineană Katerina Bondarenko/Olga Savciuk.
Turneul de la Montreal este dotat cu premii totale de 2.714.413 de dolari.