În timpul controlului mașinilor intrate în arena sportivă, într-un autoturism au fost găsite un pistol de tip airsoft, mai multe materiale pirotehnice și un spray iritant-lacrimogen, conform Jandarmeriei.
Au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor și bunurile au fost predate Poliției Capitalei.
„În legătură cu meciul de fotbal dintre echipele FCSB și FC Rapid București, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări: În partea de început a meciului, suporterii celor două echipe au folosit materiale pirotehnice, afectând debutul partidei pentru câteva minute. Având în vedere aceste aspecte, Jandarmeria Capitalei va aplica sancțiuni contravenționale organizatorului evenimentului sportiv, societății specializate de pază contractate de acesta și responsabililor pentru dispozitivele de ordine ai aceleiași societăți.
Sancțiunile vor fi aplicate pentru nerespectarea obligațiilor de a nu permite accesul persoanelor care dețin obiecte interzise, menționate în prevederile art. 10, alin. 2, lit. b) din Legea nr 4 din 2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare. În continuare, se vor efectua verificări pentru identificarea celor care au folosit materiale pirotehnice, în vederea aplicării măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei.
„Pe această cale, reamintim și solicităm tuturor spectatorilor care vor asista la acest meci de fotbal să respecte întocmai prevederile legale în vigoare, aplicabile unui astfel de eveniment”, a mai transmis sursa citată.
FCSB întâlnește FC Rapid București miercuri seară, pe Arena Națională.