Adrian Mutu s-a distrat într-un local din Bucureşti, dar a refuzat să plătească nota. SCANDAL Adrian Mutu, care s-a însurat cu Sandra Bachici în primele zile din 2016, a revenit la Bucureşti, iar prezenţa lui în oraş s-a făcut simţită din plin.
O fostă glorie a fotbalului românesc, tratată de cancer. S-a împrumutat de bani pentru operaţie Fostul căpitan al Stelei de la finalul anilor 70, Liţă Dumitru, a trecut prin clipe de groază. El a aflat că suferă de cancer la prostată, iar medicii l-au sfătuit să se opereze rapid. Intervenţia chirurgicală a avut loc în Germania.
România, locul 2 în Grupa C a Campionatului European, după 14-13 cu Germania Naționala masculină de polo pe apă a României a ocupat locul al doilea în Grupa C a Campionatului European de la Belgrad, după ce a învins formația Germaniei cu scorul de 14-13 (3-3, 3-2, 5-5, 3-3), vineri, în ultimul meci al grupei.
Alt tip Iată-l pe Marica la primul antrenament al Stelei! Atacantul Cirpian Marica a semnat, joi, un contract valabil un an cu FC Steaua, a anunţat site-ul oficial al campioanei României.
Giovanni Becali vrea să fie şi el liber. Ce răspuns s-a dat Instanţa Ioan Becali, condamnat în martie 2014 la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, a solicitat Tribunalului Constanţa să fie eliberat condiţionat, el susţinând că a respectat regulamentele din penitenciar şi a scris mai multe cărţi, iar instanţa se va pronunţa în 22 ianuarie.
Astra s-a înţeles să-l vândă pe Budescu. Cumpărătorul nu este Steaua Se pare că, în cele din urmă, Constantin Budescu, nu va mai ajunge la Steaua.
Gică Hagi este trist. A pierdut un jucător de bază Adnan Aganovic, 28 de ani, a plecat de la Viitorul lui Gică Hagi. Croatul a ales să semneze cu ciprioţii de la AEL Limassol.
Steaua. Gigi Becali a dat o nouă lovitură pe piaţa transferurilor Campioana mai voia să mai aducă un vârf şi Tha'er Bawab a fost una dintre soluţiile pentru ofensiva lui Laurenţiu Reghecampf.
Joaquin "El Chapo" Guzman plănuia să cumpere clubul Chelsea Liderul interlop Joaquin "El Chapo" Guzman, rearestat după evadarea dintr-un penitenciar mexican, voia să cumpere gruparea Chelsea, club deţinut de rusul Roman Abramovici, informează cotidianul Sport.
Sydney 2016. Rusoaica Svetlana Kuznețova a câștigat turneul Rusoaica Svetlana Kuznețova a câștigat vineri turneul WTA de tenis de la Sydney, dotat cu premii de 687.900 dolari, după ce a învins-o în finală pe portoricana Monica Puig cu 6-0, 6-2.
EURO 2016. Suporterii invitați să aleagă sloganul României Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) îi invită pe suporterii tuturor reprezentativelor calificate la turneul final al Campionatului European care va avea loc în Franța, în vara acestui an, să aleagă sloganul ce va inscripționat pe autocarele echipelor participante, informează site-ul FRF.
CTP o desfiinţează pe Halep după înfrângere: Simona, bătută de vânt Simona e o jucătoare de ritm, în care își intră după o perioadă de joc continuu. Întreruperile din pricina ploii, prelungirea meciului cu Kuznetsova pe două zile, au deranjat-o vizibil.
Australian Open. România are cinci reprezentante pe tabloul principal. Halep a tras lozul norocos Australian Open. Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a doua favorită, va debuta împotriva unei adversare venite din calificări la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, care va începe luni la Melbourne, potrivit tragerii la sorți efectuate vineri.
Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului de la Sydney Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a ratat calificarea în finala turneului de la Sydney, fiind învinsă, vineri, cu scorul de 7-6 (5), 4-6, 6-3, de rusoaica Svetlana Kuzneţova, locul 25 WTA.
OFICIAL! Marica a semnat cu Steaua. Atacantul a dezvăluit de ce a trădat Dinamo Atacantul Ciprian Marica a semnat un contract pe un an cu campioana României la fotbal, Steaua București, din postura de jucător liber, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.
Un fotbalist de 17 ani a murit. Îndoliată, familia a mers la morgă, a ridicat cearşaful şi... ŞOC! Medicii din Brazilia au făcut o gafă imensă. Au declarat mort un fotbalist de 17 ani, care, de fapt, nu decedase.
Anunţul INCREDIBIL pe care Anamaria Prodan l-a făcut joi seară. Nimeni nu se mai aştepta la asta Gruparea patronată de Gigi Becali a rezolvat transferul lui Ciprian Marica sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf.
Anunţ lăudabil pentru Simona Halep Jucătoarea română de tenis Simona Halep a ocupat locul al patrulea în ancheta realizată de agenția bulgară de știri BTA pentru desemnarea celor mai buni sportivi din Balcani în 2015 și la care a participat și AGERPRES.
El este super-fotbalistul care a îngrozit lumea: de câte ori dă gol, o personalitate imensă moare Nu este un golgheter prin excelenţă, dar e un fotbalist de mare clasă. Şi poate că e mai bine că nu marchează etapă de etapă. De ce? Pentru că de fiecare dată după ce dă gol, o personalitate imensă moare.
Lovitură DUREROASĂ pentru Real Madrid şi Atletico Madrid! FIFA le-a dat vestea cea proastă Cluburile spaniole Real Madrid şi Atletico Madrid au fost sancţionate de FIFA cu interzicerea de transferuri în următoarele două perioade de mercato, a anunţat, joi, site-ul oficial al forului mondial.
Vasile Cîtea a fost ales președinte al Federației Române de Box Vasile Cîtea a fost ales președinte al Federației Române de Box, joi, în cadrul Adunării Extraordinare de alegeri a forului național, desfășurată la Hotelul Sport din Complexul Sportiv Național ''Lia Manoliu'', cu 88 de voturi, față de 38 ale contracandidatului său, Mihai Lauruc.
Halep - Kuznetsova, meciul din semifinalele de la Sydney a fost întrerupt. Va fi reluat vineri Meciul dintre Simona Halep - Svetlana Kuznetsova a început cu 4 ore şi jumătate întârziere din cauza furtunii abătute asupra oraşului Sydney. În primul set, Halep conduce cu 5-4, dar meciul va fi reluat vineri. Organizatorii au decis ca toate meciurile zile să fie amânate pentru ziua de vineri din cauza ploii torențiale de la Sydney.
Florin Mergea, în semifinalele probei de dublu în turneul de la Sydney Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna s-au calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Sydney, dotat cu premii totale de 404.780 dolari, după 6-2, 6-4 cu australienii Sam Groth - John Peers.
ARO-ul lui Ceauşescu este de vânzare. Vezi cât costă! Preţul de pornire stabilit de propriaterul acestui ARO 246 este de 30.000 de euro, dar, având în vedere că maşina va fi scoasă la licitaţie, probabil că preţul va mai urca.
Ciprian Marica a refuzat 20.000 de euro pe lună la Steaua. "Nea Gigi, eu iau 60.000 de euro doar..." Ciprian Marica n-a mai ajuns la Getafe şi a decis să meargă la Steaua. Atacantul nu s-a înţeles iniţial cu Gigi Becali în privinţa salariului, dar acum a ales să joace gratuit, potrivit lui Becali.
Dan Petrescu, antrenor în China, la Jiangsu Sainty, a pus mâna pe o vedetă de la AC Milan Atacantul brazilian al echipei AC Milan, Luiz Adriano, va juca din această iarnă la formaţia chineză Jiangsu Sainty, antrenată de Dan Petrescu, a anunţat, miercuri, presa italiană.
Adi Mutu s-a întors în ţară de mână cu noua soţie, Sandra. Ce spune despre convocarea la Euro 2016 Adrian Mutu, 37 de ani, s-a căsătorit cu iubita lui, Sandra Bachici, în vârstă de 22 de ani, pe o plajă din Cuba. Ceremonia a avut loc pe o plajă din Cuba, unde cei doi au sărbătorit şi ziua de naştere a fotbalistului.
Polo: Italia - România 11-5, la Campionatul European masculin de la Belgrad Naționala de polo pe apă a României a fost învinsă de formația Italiei cu scorul de 11-5 (2-0, 4-1, 3-1, 2-3), miercuri seara, într-un meci din Grupa C a Campionatului European masculin de la Belgrad.
Reacţia lui Hagi când a fost întrebat dacă Viitorul poate lua titlul. A făcut o comparaţie cu Halep Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi, la plecare spre Croaţia, că formaţia sa şi-a îndeplinit obiectivul din acest sezon, de a se califica în play-off-ul Ligii I, urmând ca în retur să muncească cu gândul la câştigarea campionatului.
Este o seară importantă pentru România. Toţi spaniolii se vor gândi la noi. Oare cum se va termina? Partidă foarte importantă pentru imaginea fotbalului românesc, miercuri seară. Espanyol, echipă antrenată de Costel Gâlcă, dispută returul "optimilor" Cupei Regelui.