Australian Open. România are cinci reprezentante pe tabloul principal de simplu de la Australian Open - dintre care două pe lista favoritelor: Simona Halep (2 WTA - cap de serie numărul doi), Irina Begu (31 WTA - cap de serie numărul 29), Monica Niculescu (38 WTA), Alexandra Dulgheru (62 WTA) şi Andreea Mitu (95 WTA).
Ediţia cu numărul 104 a Australian Open-ului şi-a stabilit în noaptea de joi spre vineri (în România) tablourile de concurs pentru competiţiile de simplu - feminin şi masculin, starurile tenisului mondial care vizează câştigarea primului turneu de Mare Şlem al anului aflându-şi primii adversari şi posibilul traseu către trofeu, scrie prosport.ro.
Marile semne de întrebare ale tragerii la sorţi au vizat, atât la feminin, cât şi la masculin, poziţionarea capului de serie numărul cinci - Maria Şarapova, respectiv Rafael Nadal - două nume obişnuite cu prezenţa între primii patru capi de serie şi adversari deloc dezirabili pentru sferturi.
Simona Halep a avut şansă, fiind ferită de un posibil duel de foc pe tabloul de opt cu finalista ediţiei precedente - primind-o în schimb pe sora mai mare a Serenei, Venus, cea în faţa căreia a avut o prestaţie excelentă în 2015, ce-i drept, pe zgură.
Maria Şarapova a tras cel mai dezavantajos loz pentru ea, fiind trimisă pe sfertul de finală al liderului mondial, Serena Williams - o jucătoare în faţa căreia are un adevărat complex. La masculin, tragerea la sorţi a fost mai blândă pentru favoritul cinci - Rafael Nadal - trimis pe jumătate opusă faţă de liderul mondial, pe sfertul lui Stan Wawrinka.