Magazionerul de la Dinamo și medicul de la FC Botoșani au fost infectați cu COVID-19. Jucătorii și staff-urile ambelor echipe au intrat în izolare, iar meciurile programate în această etapă au fost amânate.
Președintele FRF a avertizat că fotbalul românesc traversează cea mai mare criză cu care s-a confruntat vreodată. Se anunță pierderi de milioane de euro pentru cluburile din Liga 1.
“Cred că fotbalul trece din starea de alertă în una de urgenţă. Conform protocolului medical, după cinci zile suntem testaţi şi apoi vedem. Dacă o echipă are un caz, va fi nevoită să stea 14 zile în izolare. Noi am solicitat LPF să organizeze o Adunare Generală să stabilească scenariile. Acest lucru nu a avut loc, eu ca preşedinte al FRF, nu ştiu ce va fi dacă va fi un nou caz.
În momentul de faţă, play-out-ul este în stare de urgenţă. Cluburile din Liga 1 nu ştiu ce vor face. Dacă avem doar aceste cazuri, nu vom putea încheia campionatul la 2 august, mă refer în special la Dinamo, care este şi în Cupă. Soluţiile depind doar de cluburile din Liga 1 și LPF.”
Citește continuarea pe realitateasportiva.net.