În al doilea meci din această fază a competiţiei, tricolorii vor juca, miercuri, cu câştigătoarea din disputa de luni, dintre Germania şi Slovacia. Meciurile finale pentru locurile 9-10 şi 11-12 vor avea loc sâmbătă.
Tot luni sunt programate şi sferturile de finală ale CE de la Belgrad, fază pe care România a ratat-o, duminică, după 9-15 cu Grecia. În sferturi se duelează Spania-Grecia, Serbia-Rusia, Italia-Muntenegru şi Ungaria-Croaţia, potrivit Mediafax.
Anterior, în grupa C, tricolorii au învins Georgia, cu 12-6, şi Germania, cu 14-13, şi au pierdut cu Italia, scor 5-11.
Semifinalele sunt programate miercuri şi joi, iar finalele pentru medalii sâmbătă.
Campioana europeană din 2016 va obţine calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. De asemenea, la CE de la Belgrad se luptă şi pentru calificarea la turneul preolimpic de la din aprilie 2016, la care vor lua startul 12 echipe, din care cinci europene. Italia are asigurat un loc, fiind gazda turneului preolimpic. Primele trei clasate la acest turneu preolimpic se vor califica la JO de la Rio.
La ediţia din 2014 a Campionatului European, România s-a clasat pe locul 8.
Campioana europeană en-titre este Serbia, care este deja calificată la JO din 2016 în calitate de câştigătoare a Ligii Mondiale în 2015. De asemenea, Croaţia şi Grecia sunt calificate, după ce au încheiat pe locurile 2-3 la CM din 2015, după Serbia.