Anchetă la Spitalul Bălăceanca. Ce au făcut doi pacienţi cu grave afecţiuni psihice Anchetă la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca, după ce doi pacienţi cu grave afecţiuni psihice s-au luat la bătaie cu pumnii şi picioarele, iar unul dintre ei a ajuns în comă la spital.
30 de ambulanțe noi vor fi achiziționate sâmbătă Un număr de 30 de ambulanțe noi vor fi achiziționate sâmbătă, în cadrul unui program de dotare.Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, în cadrul unui eveniment de predare a 26 de autospeciale achiziționate de Ministerul Sănătății către inspectoratele pentru situații de urgență.
100 de copii cu autism vor primi terapie gratuită, în cadrul Spitalului Titan 100 de copii cu autism, atât din București cât și din țară, vor beneficia de terapie graduită, în cadrul Spitalul de Psihiatrie Titan ”Dr. Constantin Gorgoș”.
Alimentele minune care îţi vindecă ficatul Pentru a menţine sănătos ficatul sau pentru a-l ajuta să se regenereze trebuie să ai grijă la alimentaţie. Știai că dacă introduci câteva alimente în dietă poți avea mai multă grijă de sănătatea hepatică?
Motive miraculoase pentru care vei vrea să consumi imediat miere cu nuci Mierea şi nucile au efecte uluitoare asupra corpului, dacă sunt consumate împreună, şi nu separat, aşa cum poate obişnuiai să o faci. Află ce afecţiuni poţi trata cu acest remediu natural.
Un brazilian a cântat la chitară în timp ce era operat pe creier. Medicii i-au înlăturat o tumoră Anthony Kulkamp, un brazilian de 33 de ani, a cântat la chitară în timpul intervenţiei chirurgicale prin care îi era îndepărtată o tumoră de pe creier. Medicii i-au cerut să facă acest lucru pentru a-i putea monitoriza motricitatea şi vorbirea.
Planta minunată care te scapă de negi și de ciuperca piciorului Rețetele naturiste pe bază de rostopască au efecte vasodilatatoare, antispastice, analgezice sși stimulează secrețiile digestive.
Cum îți dai seama dacă ai gastrită De regulă, Helicobacter pylori vinovată pentru gastrită, însă există o serie de alţi factori ce contribuie la apariţia acestei afecţiuni. Iată care sunt simptomele acestei boli.
Cum să scapi de respirația urât mirositoare în doar 90 de secunde Gura ta conține milioane de bacterii, care se înmulțesc cu fiecare secundă, de aceea este important să iți menții cavitatea orală curată.
De ce este bine să bem dimineaţa un pahar de apă caldă pe stomacul gol? Apa caldă nu este tocmai printre preferinţele noastre, mai ales în sezonul cald, când sucurile sau alte lichide se consumă, de regulă, foarte reci, de la frigider. Însă acest obicei al consumului de apă caldă ar putea avea efecte spectaculoase pentru siluetă şi digestie.
Secretul longevităţii, dezvăluit de o femeie de 103 ani. Ce nu a facut în ultimii 20 de ani? Gertrude Topsy Hindley din Sidmouth a împlinit 103 ani şi spune că secretul vieţii ei îndelungate este foarte simplu.
6 greşeli pe care le fac cei care suferă de sindromul colonului iritabil Sindromul colonului iritabil (SCI) a devenit deja o problema la nivel global. Potrivit estimarilor specialistilor unu din patru oameni sufera de SCI, dar foarte multi nu sunt constienti de problemele lor si nu apeleaza la sfatul medicului. Din pacate, acesta este si motivul pentru care se fac foarte multe greseli in ceea ce priveste alimentatia. Si, in loc sa amelioreze simptomele sau sa trateze in vreun fel boala, oamenii nu fac altceva decat sa-si inrauteasca conditia. Iata o lista a celor mai frecvente greseli pe care oamenii le fac cand vine vorba de SCI alcatuita de specialisti din Marea Britanie.
Reţete de suc de legume pentru vară Acum ca e vara, poate ca produsele din carne nu ti se mai par atat de apetisante si ai vrea sa gusti ceva usor si racoritor.
Bei energizate? Iată la ce riscuri te expui Obișnuiești să bei fel și fel de sucuri din comerț care te energizează? Specialiștii avertizează că acestea au foarte multe efecte negative decât pozitive asupra sănătății.
Fructe bogate în fier. De ce trebuie să le consumăm zilnic Dacă simţi o stare de oboseală de mai multe zile e posibil să fie şi o carenţă de fier. Acest mineral are rolul de a transporta oxigenul din plămâni în tot corpul. Căpşunile, pepenele galben sau strugurii sunt fructe bogate în fier şi aduc beneficii importante organismului.
Cum sunt atraşi medicii tineri să lucreze la un spital dintr-un judeţ sărac Criza fără precedent de medici cu care se confruntă spitalele din judeţul Vaslui a determinat autorităţile să găsească o soluţie pentru a îndemna doctorii tineri să rămână la Vaslui, după perioada de rezidenţiat.
Legătura dintre pesticide şi ADHD. Rezultatele ultimelor cercetări medicale Expunerea la pesticide poate determina aparaţia ADHD, la copii, în special la băieţii, arată un nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă americani.
Ce efecte benefice are sarea asupra organismului De cele mai multe ori suntem avertizaţi de faptul că un consum mare ne sare ne poate afecta sănătatea, provocând hipertensiune arterială. Însă, sarea poate avea şi beneficii asupra sînătăţii şi corpurului nostru.
Vitamina minune care antrenează imunitatea Unele vitamine rămân mai mult timp în organism, în timp ce altele se elimină mai reped
Fumul de țigară ne slăbeşte imunitatea. Ce au descoperit cercetătorii Fumul de țigară ajută bacteriile să devină mai puternice și, totodată, scade eficiența sistemului de apărare al organismului uman, este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători de la Universitatea California din orașul american San Diego.
Seminţele de dovleac combat cancerul şi depresia Multi dintre noi nu acordam importanta cuvenita semintelor de dovleac, dar acestea contin numeroase substante nutritive, ce pot contribui la prevenirea sau chiar ameliorarea unor afectiuni. Semintele de dovleac sunt bogate in proteine, mangan, fibre, magneziu si fosfor.
Tratamente naturiste care ne purifică sângele Te simți obosit, ai mâinile și picioarele umflate și ai pielea uscată? Acestea pot fi semne că sângele tău e plin de toxine și reziduri care ar trebui eliminate. Iată ce plante pot ajuta la detoxifierea sângele.
Ce poţi să mănânci după 6 seara fără să te îngraşi ”Nu mânca după șase seara dacă nu vrei să te îngrași” - Acest îndemn nu este neapărat adevărat, spun nutriționiștii. Chiar și când vrei să slăbești nu e indicat să sari peste cină.
Un sfert din europeni fumează. Câţi au încercat să se lase apelând la ţigara electronică Comisia Europeană a dat publicităţii o anchetă Eurobarometru care indică o scădere a consumului de tutun în Europa. În ansamblu, s-a înregistrat o scădere cu două puncte procentuale faţă de 2012, de la 28% la 26%.
Dosarele pentru programul de fertilizare în vitro se depun de la 15 iunie. Ce condiţii sunt impuse Începând cu data de 15 iunie pot fi depuse dosarele pentru programul de fertilizare în vitro şi embriotransfer(FIV/ET), a anunţat una din cele 10 clinici medicale selectate de Ministerul Sănătăţii pentru derularea acestui program.
Dr. Oz: Cum să scapi de burtă în 30 de zile Dr. Oz promite că în 30 de zile poţi avea abdomenul plat la care visezi. Trebuie doar să ai grijă la ce mănânci. Iată ce recomandă.
Atenţie la capsulele cu detergent: Tot mai mulţi copii se otrăvesc crezând că sunt jeleuri Din cauza cifrelor alarmante privind numărul copiilor care ajung la urgenţe cu intoxicaţii, capsulele cu detergent lichid au intrat în vizorul autorităţilor. Astfel, de la 1 iunie, producătorii trebuie să respecte noile reguli ale Comisiei Europene.
Decizie judecătorească: Pacienţii bolnavi de cancer au dreptul la medicamente noi Peste 120 de pacienți cu cancer (melanom malign, adenocarcinom de prostată, neoplasm mamar, neoplasm pulmonar, adenocarcinom gastric, neoplasm ovarian, sarcom de țesuturi moi), și alte boli cronice (scleroză multiplă, artrită idiopatică juvenilă) și-au câștigat dreptul la viață, în urma demersurilor judiciare desfășurate cu sprijinul Alianţei Pacienţilor Cronici din România.
Cât de dăunători sunt cartofii prăjiţi pentru sănătate Cartofii prăjiţi nu sunt dăunători, aceasta este concluzia unei noi cercetări. Pentru prăjire este nevoie însă de ulei de măsline extravirgin.
Legătura dintre pisici şi notele slabe: Un parazit ne controlează mintea Performanţele înregistrate de copii la şcoală ar putea fi afectate de un parazit răspândit de pisici, potrivit unui studiu al unor cercetători americani, apărut recent într-o publicaţie de specialitate.