Cel mai ieftin tratament pentru durerile în gât, din două ingrediente pe care oricine le are în casă Sezonul rece aduce cu el şi câteva probleme de sănătate pe care cei mai sensibili le resimt.
Poartă şosete ude înainte de a merge culcare! Ceva incredibil se va întâmpla Moda şosetelor ude a fost folosită în cultură indiana pentru a preveni şi trata răceală şi gripă. Chiar dacă nu pare deloc plăcută, această metodă este însă foarte utilă. Strategia de umezire ajută în simptomele febrei datorită faptului că sângele începe să circule prin picioare, ajutând la creşterea fluxului circulaţiei.
2 fructe și 2 legume te ajută să cureți organismul de grăsime în doar câteva zile Ficatul este unul dintre organele în care se pot acumula rapid toxine, astfel că, din când în când, este bine să-l ”ajuți” cu o cură detox.
A mâncat coajă de portocală timp de o lună. Rezultatul i-a mirat și pe medici Cojile de portocale au o mulțime de substanțe care pot scădea colesterolul și preveni apariția bolilor de inimă, însă cei mai mulți dintre noi le aruncăm. Iată cum ar trebui să le mănânci.
Nu o să îţi vină să crezi că aceste afecţiuni se pot trata cu ceapă. Iată cum trebuie folosită Mirosul ei puternic şi unic, cât şi gustul intens, fac din această legumă o alegere perfectă. Citiţi mai jos cum să utilizaţi ceapă pentru a va trata diverse probleme de sănătate.
Dormi cu animalul tău de companie în pat? Ce spun medici despre acest obicei Persoanele care permit animalelor lor de companie să doarmă alături de ele în acelaşi pat beneficiază de un somn mai bun şi se simt, de asemenea, "mai apărate şi mai în siguranţă" pe timpul nopţii.
Așa ne îmbolnăvim. Greșeala pe care o facem toți când bem cafea În timp ce unii specialiști încurajează consumul de cafea - și chiar al mai multor căni cu cafea pe zi -, alții susțin că această băutură ne-ar putea îmbolnăvi.
Mănânci usturoiul greșit. Cum trebuie consumat ca să învingă cancerul Usturoiul este considerat unul dintre cele main bune remedii naturale împotriva unor boli grave precum cancerul.
Cum să îți scazi rapid colesterolul și tensiunea după rețeta Amish Colesterolul crescut și tensiunea ridicată reprezintă factori de risc pentru apariția bolilor cardiovasculare. Vezi cum le poți scădea după o rețetă Amish.
Au analizat la microscop mai multe periuţe de dinţi. Ce bacterii au fost găsite Periuţele noastre de dinţi nu sunt atât de curate pe cât am putea crede. Există posibilitatea ca acestea să conţină urme de materii fecale, mai ales în cazul în care împărţim aceeaşi baie cu o altă persoană. Infestarea periuţelor poate avea efecte negative importante pentru sănătatea noastră orală.
Varza kale, leguma care-ți oferă mai multe vitamine decât unele fructe Varza kale este bogată în substanțe care ajută organismul să prevină diverse boli, însă nu este atât de cunoscută la noi.
Secretul clementinelor din supermarketuri. Ce sunt de fapt. Mai cumperi? Clementinele nu sunt apreciate doar pentru gustul şi savoarea lor, dar şi pentru vitaminele pe care acestea le conţin. Un lucru de remarcat este faptul că aceste fructe au în compoziţia lor puţine calorii, circa 46 la 100 de grame de fruct.
Beneficiile neştiute ale ceaiului de măceşe. Cum se prepară corect Despre măceşe se ştie că au de 50 de ori mai multă vitamina C decât citricele şi de 200 de ori mai multă decât merele. Pe lângă vitamina C, măceşele sunt surse excelente de vitamina A, B1, B2, B3, K. Astfel, datorită substanţelor conţinute, ceaiul este eficient în tratarea răcelii, tusei şi gripei.
Rețetă veche indiană pentru creșterea părului. Are efect imediat Specialiștii în remedii naturale spun că există câteva tratamente fără chimicale care pot ajuta în lupta împotriva căderii părului.
Premieră medicală. Transplant de penis în cazul unui soldat american rănit în Afganistan Medicii de la centrul medical Johns Hopkins din Statele Unite anunţă realizarea, în curând, a unui transplant de penis în cazul unui soldat rănit în Afganistan. Această operaţie este o premieră pentru SUA. Alte două intervenţii de acest gen au fost realizate în China, în 2006, caz soldat cu un eşec, şi în Africa de Sud, 2014, cu succes.
Efectele negative ale echinaceei. Când nu este indicat să apelezi la acest tratament naturist Se numără printre cele mai preţioase plante medicinale din lume, având o proprietatea de stimulent imunitar. Există nouă specii cunoscute de Echinaceea, toate fiind originare din Statele Unite şi Canada, iar cea mai folosită dintre acestea este Echinaceea pupurea.
Ce păţeşti în corp când consumi oţet de mere Otetul de mere contine multe enzime, pectina si minerale si are o serie de proprietati antibacteriene, antivirale si antifungice, fiind considerat unul dintre cele mai bune produse pentru organism.
Efectul incredibil al consumului de cartofi în lupta împotriva cancerului Pentru prevenirea cancerului la stomac, legumele albe, printre care cartofii, ar constitui un scut extrem de eficient în acest sens, conform unui studiu realizat de cercetători chinezi, relatează marți metronews.fr.
Frigul ar putea fi un aliat în curele de slăbire Frigul ar putea fi un aliat bun în curele de slăbire, potrivit unor cercetători de la Universitatea din Geneva care au realizat mai multe experimente și au publicat rezultatele în revista Cell. Conform studiului publicat frigul este inamicul anumitor bacterii prezente în flora intestinală care ar favoriza luarea în greutate, relatează metronews.fr.
Elixirul care te scapă de balonare. Combinația face minuni pentru digestie Menta, coriandrul, mărarul și chimenul ajută la eliminare gazelor și la calmarea durerilor provocate de balonare.
Alimente care îţi pot creşte mirosul corpului Genele influenteaza mai mult culoarea ochilor si a parului. Genele duc si la formarea unei amprente proprii, “mirosul” pe care il emiti natural si care este numai al tau.
Cum să te menţii sănătos cu bani puţini Nu trebuie sa cheltui lunar zeci de mii de lei pentru a fi sanatos. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa-ti atingi acest obiectiv fara sa fii nevoit sa platesti o avere.
Care este singura boală care te face să trăiești mai mult. Vei rămâne surprins Glanda tiroidă îndeplinește o mulțime de funcții importante, așadar nu este de mirare că activitatea ei poate influența cât de mult vei trăi. Potrivit specialiștilor, cei care suferă de hipotiroidism sunt predispuși la o viață la lungă.
Tragedia din Colectiv. Mesaj emoţionant al surorii adolescentului care şi-a salvat prietenul din foc Tânărul Pavlos Jester este una dintre victimele incendiului din Colectiv, prins în flăcări după ce și-a pus viața în joc ca să își salveze un bun prieten imobilizat într-un scaun cu rotile.
Acesta este cel mai sănătos fruct din lume Cel mai sănătos fruct din lume se găsește și în România, așa că ar fi bine să-l incluzi în dieta ta.
Alimente care agravează răceala. Toți le mâncăm când suntem bolnavi Cei mai mulți dintre noi nu suntem atenți la ce alimente consumăm în perioada în care suntem răciți. Din această cauza, putem să facem, fără să vrem, ca răceala să dureze mai mult decât ar trebui.
Calmează tusea cu acest suc-minune! În sezonul rece, există un mai mare risc de aparție a răcelilor și a gripei, neplăceri de pe urma cărora te poți alege cu o tuse persistentă. De aceea, îți propunem o rețetă naturală, care te va ajuta să scapi de acest disconfort într-un timp foarte scurt.
Top 3 cele mai periculoase băuturi alcoolice Cocktailurile pot fi o alegere mai ”sănătoasă” dacă nu vrei să bei whisky pur sau vodkă atunci când ieși în oraș. Cu toate acestea, unele dintre ele conțin ingrediente care ne pot îmbolnăvi.
Planta care ajută la vindecarea bolilor de ficat și de inimă mai bine ca unele medicamente Unele plante, consumate regulat, ne pot ajuta să ne întărim organismul și să ținem la distană bolile grave.