Durerile în gât pot fi extrem de supărătoare, însă există numeroase leacuri eficiente. Unul dintre acestea poate fi făcut chiar acasă şi nu costă nimic. Este vorba despre apa caldă cu sare.
Gargara cu apă caldă sarată se face atunci când apar mâncărimea şi inflamaţia la nivelul gâtului. Această soluţie are efect calmant şi poate distruge bacteriile din gât.
De asemenea, ajută la intensificarea fluxului de sânge, care transportă celulele care vor lupta împotriva infecţiei din gât, accelerând recuperarea.
Aşadar, amestecaţi o linguriţă de sare în jumătate de litru de apă călduţă. Amestecul se va folosi o dată sau de două ori pe zi, potrivit sfatulmediului.ro.