Bacterie ucigașă într-un spital din Suceava. Doi bebeluși au murit În două secții ale Spitalului Județean Suceava s-a descoperit o bacterie periculoasă, după ce doi bebeluși au murit la scurt timp după naștere, potrivit Ziare.com.
Legătura incredibilă dintre varza murată şi cancer. Nu s-a ştiut asta până acum Murăturile sunt legumele care trec printr-un proces de fermentaţie acido-lactică în timpul căreia se generează diferite substanţe biologic active, cum ar fi vitamine, acid lactic etc. Sub influenţa microflorei de fermentaţie acestea capătă valoare nutriţională deosebită, devenind practic alimente funcţionale probiotice.
Cea mai simplă metodă de a scăpa de gândacii de bucătărie Gândacii de bucătărie sunt o problemă comună şi de cele mai multe ori greu de eliminat. Puteţi alege dintre numeroase produse de pe piaţă, dar ele conţin substanţe chimice extrem de nocive, care distrug poate gândacii, dar va pot pune în pericol sănătatea dumneavoastră şi a animalelor de companie.
Reţeta naturală cu hrean care topeşte grăsimea din talie Invitata intr-un show TV, Irina Stefanovska, o cunoscuta fizioterapeuta de origine rusa, a sustinut ca remediul ei revolutionar poate ajuta femeile sa arda grasimea abdominala si sa piarda astfel un centimetru din circumferinta taliei intr-o singura zi!
Distribuirea laptelui în şcolile din Cluj, sistată. Analizele au relevat câteva probe neconforme DSVSA Cluj a sistat, vineri şi luni, distribuirea laptelui la şcoli din programul guvernamental "Laptele şi cornul”, după ce mai mulţi directori de unităţi de învăţământ au reclamat calitatea produsului, analizele relevând câteva probe neconforme din punct de vedere bacteorologic.
Are 59 de ani, însă arată ca şi cum ar avea 25. Secretul ei: un produs ieftin cu care se dă zilnic Vârsta e doar un număr! O demonstrează un model de 59 de ani care arată cu zeci de ani mai tânăr. Yasmina Rossi este un model de succes și lucrează pentru branduri importante precum ‘Marks And Spencer’, ‘Hermes’ și ‘Macy’s’.
Adevărul despre cartofii păstrați la congelator. Mai mănânci vreodată? Congelarea este o modalitate foarte bună de a păstra proaspeți cartofii tăiați pentru a-i prăji sau pentru a-i prepara la cuptor. Însă trebuie să știi că acest mod de depozitare poate fi periculos pentru sănătate.
Cum să faci suc de urzici și de ce este bine să-l consumi Frunzele proaspete de urzici sunt slabe în calorii, nu au grăsimi, colesterol, proteine sau zahăr, și nici fibre. Cu toate acestea, frunzele de urzici sunt pline de substanțe nutritive.
Untul de arahide, efect surprinzător în curele de slăbire Untul de arahide este foarte potrivit în curele de slăbire, datorită conţinutului bogat în nutrienţi, susţin nutriţioniştii americani.
Ce se întâmplă dacă amesteci zahărul cu sarea. Efect uimitor! Ideea de a amesteca zahăr cu sare poate părea cel puţin ciudată, dar dacă eşti unul dintre oamenii care suferă de insomnii, vei descoperi în curând că această idee nu este deloc una rea.
6 alimente pe care trebuie să le eviți dacă ai probleme cu tiroida Dacă te afli printre persoanele care se confruntă cu disfuncționalități tiroidiene, știi, cu siguranță, că există o serie de alimente care pot avea un impact negativ asupra funcționării acestei glande.
Cele mai mincinoase zodii. În cine să NU te încrezi nici în ruptul capului Nu exista o metoda ideala care sa iti indice daca poti avea sau nu incredere intr-o persoana. Insa, studiindu-i comportamentul, actiunile si felul in care interactioneaza cu cei din jur poti anticipa, de multe ori, daca acea persoana este de incredere sau nu.
10 motive surprinzătoare pentru care te trezeşti obosită dimineaţa In fiecare noapte adormi la ore rezonabile, dimineata nu te trezesti foarte devreme, uneori chiar reusesti sa dormi si ziua in weekend. Si totusi, abia te dai jos din pat, la serviciu ai momente in care nu poti sa te concentrezi, iar seara abia astepti sa te intinzi in pat, caci nivelul energiei tale este, am putea spune, sub 0.
Alimente care te îngrașă fără să bănuiești Ai renunțat la dulciuri, mâncăruri grase și pâine, dar tot nu reușești să slăbești pe cât ți-ai dori. Câteva alimente îți sabotează în continuare cura, așa că trebuie să uiți de ele când ești la dietă.
Remediul puternic care scade tensiunea arterială Tensiunea arterială mare, cunoscută și sub denumirea de hipertensiune, este o afecțiune cardiovasculară care apare atunci când este blocat fluxul sangvin către inimă. Astfel, tensiunea arterială crește atunci când arterele sunt obstrucționate.
Ce este apa de miere şi ce beneficii are Este dulce, delicioasă, ca să nu mai spunem că este și… sănătoasă. Iată motivele pentru care trebuie să bei apa de miere zilnic!
Ștergeți rețetele care recomandă carne la copiii sub șase luni! Delete! Cine lansează avertismentul Carnea se introduce în meniul copiilor de la vârsta de 10 luni, a declarat medicul Mihaela Bălgrădean, şeful secţiei de Nefrologie a Spitalului „Marie Curie”. Ar fi bine să ştergeţi reţetele care se referă la carne la şase luni, a adăugat medicul.
Argeș: Numărul copiilor internați cu scaune diareice a crescut din nou, ajungând la 36 În spitalele din județul Argeș sunt internați, luni, 36 de copii care prezintă scaune diareice, cu opt mai mulți decât în urmă cu o zi, au anunțat reprezentanții Instituției Prefectului.
Ce se întâmplă dacă dormiţi noaptea pe partea stângă. Iată efectele! Studiile au relevat că este foarte bine să încercaţi să dormiţi cât mai mult noaptea pe partea stângă. Beneficile sunt multiple.
Scapă de aluniţe, negi şi puncte negre cu aceste remedii naturale Multi oameni sufera de afectiuni ale pielii, iar cele mai comune dintre acestea se manifesta prin aparitia de negi, alunite, riduri, semne de imbatranire si puncte negre.
Bea zilnic o cană din acest suc şi vei preveni dezvoltarea celulelor canceroase N-ai crede ca acest aliment atat de banal iti poate fi atat de folositor in viata de zi cu zi si, mai ales, sa te trateze de anumite boli.
Ce efect are consumul de quinoa asupra ta Poate fi considerata, cu usurinta, rivalul fructului-minune din Romania si anume catina. Dar nu vom vorbi despre aceasta aici, ci despre beneficiile majore ale consumului de quinoa asupra corpului tau.
Vei fi mai sănătoasă consumând periodic acest aliment Ai tot auzit in ultima vreme de cateva afaceri de milioane de euro deschise in agricultura romaneasca care se bazeaza pe un aliment mai putin cunoscut si, de multe ori, ignorat de romani. Ei bine, vorbim despre catina.
Semne ale accidentului vascular cerebral pe care nu trebuie să le ignori Cauzele accidentului vascular cerebral pot fi diverse, însă stresul și oboseala excesivă joacă un rol important.
Planta misterioasă care ne-ar putea vindeca de toate bolile. Indienii o credeau sacră O băutură veche, indiană, era considerată pe vremuri a fi un energizant putenic care le oferea celor ce îl consumau o senzație de euforie. După numeroase cercetări, oamenii de știință au reușit să descopere care este planta din care era preparată aceată băutură.
Nu mai bea niciodată cafeaua așa. Greșeala pe care mulți o fac în fiecare dimineață Unii nutriționiști ne avertizează să nu mai consumăm niciodată cafeaua cu lapte sau cu frișcă, în special dacă vrem să dăm jos repede kilogramele în plus.
E incredibil cum și-a dat seama că fiica ei e bolnavă. Toți părinții trebuie să fie atenți Mama unei fetițe de doar trei ani nu poate să o lase nesupravegheată pe cea mică nicio clipă, întrucât ar putea mânca absolut orice.
Timp de o lună, femeia s-a spălat pe față cu sare. Rezultatul uimitor a întrecut orice așteptare De cele mai multe ori, ingredientele pe are le avem la îndemână sunt de mare ajutor. O femeie care s-a spalat pe fata cu sare inmuiata in putina apa a avut parte de o surpriza.
Beneficiile uimitoare ale masticului. Scade colesterolul, previne cancerul, păstrează ochii sănătoși Obtinut din rasina unui arbore exotic (Pistacia lentiscus), masticul este produs in mod traditional in insulele grecesti, in special in Chios, unde se produce de asemenea si uleiul din mastic, foarte rar si foarte greu de gasit pe piata. Exista si unele variante mai slabe calitativ ale masticului grecesc, dar acestea nu sunt obtinute neaparat din rasina de mastic si nici nu au proprietati nutritive si medicinale ale masticului original.