A băut apă de vinete în fiecare zi. Ce s-a întâmplat cu corpul ei e uimitor! Colesterolul crescut este adesea asociat cu problemele cardiovasculare de astăzi. În timp ce nivelul colestrolului poate fi ţinut sub control prin medicamentele prescrise de medic, există şi alte alternative care pot ajuta la reducerea acestuia, apa de vinete numărându-se printre ele.
Cel mai bun leac împotriva colesterolului rău Pentru că medicina a avansat foarte mult în era tehonologiei, acum avem parte de tot felul de tratamente care acţionează drept la ţintă pentru a oferi cea mai bună cale de însănătoşire.
Cum ne detoxifiem ficatul după Paşte? Acesta este cel mai simplu remediu natural Ficatul este un organ vital fără de care nu am reuşi să supravieţuim. De ce? Pentru că ficatul realizează detoxofierea întregului organism, sinteză proteinelor, eliberarea substanţelor necesare pentru a se realiza digestia, eliminarea deşeurile din sânge şi este responsabil de funcţionarea metabolismului şi de cea a sistemului imunitar. Tot el secretă bila şi prelucrează tot felul de substanţe toxice (medicamente, alcool, aditivi alimentari, minerale etc).
Ceaiul minune care te ajută să scapi de problemele digestive. Efectele se văd imediat Unul dintre cele mai bune produse care ajută corpul în această perioada este ceaiul de ghimbir pe care te poţi baza pentru a-ţi rezolva problemele cu digestia şi starea accentuată de balonare.
Ce se întâmplă, de fapt, când strănuţi de două sau de mai multe ori consecutiv Puţini ştiu că strănutul este benefic pentru organism, protejându-ne de virusuri şi bacterii.
S-a descoperit. Care este ora ideală la care să-ți culci copilul Un studiu recent arată că este bine pentru sănătatea mintală a celor mici să se culce devreme, indiferent cât de mult dorm după aceea.
Te simți balonat mai multe zile la rând? Ce boală gravă poți avea Balonarea poate fi doar efectul unei mese copioase, însă poate, totodată, să fie și un simptom al unei boli grave.
Siropul care vindecă bolile de ficat. Efectul este miraculos Păpădia este foarte bună pentru ficat şi rinichi. Ingredientele active sunt principiile amare, triterpenele, sterolii, flavonoidele, taninii, potasiul, zincul şi grupa de vitamine B.
Dezinfectantul diluat. Firma producătoare, contracte pe bandă rulantă cu spitalele din Bucureşti Firma care a vândut dezinfectant diluat către spitale are contracte pe bandă rulantă cu unităţile medicale din Capitală. Hexi Pharma avândut anul trecut de aproape trei ori mai multe produse decât în 2012. Potrivit ONG-ului "Iniţiativa României", valoarea contractelor din ultimii patru ani a fost de aproape şase milioane de euro, obținuți de la unităţile medicale bucureștene. La nivel naţional, valoarea veniturilor obţinute de Hexi Pharma de la spitale se ridică la aproape 26 de milioane de euro.
O ceașcă din această băutură îți curăță plămânii de mucus și tutun Grație beneficiilor pe care le are asupra organismului, ovăzul este recomandat de nutriționiști în dietele de detoxifiere.
Leguma care omoara bacteria helicobacter pilori, cea care cauzeaza ulcerele Broccoli este o leguma din familia cruciferelor ce se utilizeaza foarte des in alimentatie. Are o valoare nutritiva si alimentara ridicata, si de asemenea un continut bogat in glucide, vitamine si saruri minerale.
Simptomele cancerului apar prima dată pe mână. Cum arată Cercetătorii britanici susțin că primle simptome ale diverselor tipuri de cancer apar prima dată pe mână.
Cât timp petreci pe scaun? Află ce riscuri te pândesc Poate ca stii faptul ca prea mult timp pe scaun nu-ti face bine insa este posibil sa nu fi auzit de toate riscurile de sanatate asociate cu el. Stii care este pozitia potrivita pentru a sta pe scaun? Potrivit unui expert intervievat de catre Washington Post oamenii ar trebui sa tina spatele drept atunci cand stau pe scaun la birou.
Cum slăbeşti 10 kilograme în două săptămâni fără să te înfometezi Educogym este un program care combina exercitiile fizice cu o dieta alimentara specifica, bogata in grasimi, in urma caruia, in doua saptamani, se poate slabi aproximativ 10 kilograme. In cele doua saptamani se adopta o dieta bogata in grasimi si proteine, renuntandu-se total la carbohidrati si zahar.
Crema-minune care te scapă de acnee în doar 3 zile. Cum s-o prepari acasă Acneea îți dă bătăi de cap și nu știi ce remedii să mai folosești? Există tratamente care te scapă de probleme cât ai clipi. De exemplu, o cremă naturală, pe are o poți prepara chiar la tine acasă.
Greșeala pe care sigur o faci la serviciu. Te poate îmbolnăvi grav Stai pe scaun la birou câteva ore în fiecare zi? Acest obicei nu este deloc sănătos.
Aţi mâncat prea mult de Paşte? Cinci remedii naturiste pentru bila leneşă Dischinezia biliară sau "bila leneşă" se manifestă prin simptome dureroase în partea dreaptă, sub coaste, greaţă, balonare, ameţeală, colici, gust amar în gură şi vărsături biliare amare.
Cum să scapi de MAHMUREALĂ Masa din noaptea Învierii i-a prins pe mulţi românii cu un pahar în mână. Tradiţia spune că dacă nu bei vin de Paşte, nu-ţi va merge bine tot anul. Sfatul medicilor este însă să nu exageraţi şi, mai ales, să nu combinaţi vinul cu bere sau spirtoase.
De ce să NU bei cafea dimineața, între 8.00 și 9.00. Puțini cunosc asta Pur și simplu nu poti deschide ochii înainte de ora 9.00 iar o ceașcă mare de cafea fierbinte este singura care te mai ține în picioare.
Alimente pe care să nu le ții în același loc în frigider. Se strică foarte repede Unele fructe și legume eliberează o substanță numită etilenă care grăbește coacerea unora dintre ele, în timp ce pe altele le face să se strice mai repede.
Efectele uimitoare ale mentei. Mii de ani a fost utilizată ca medicament Frunzele de mentă au fost utilizate mii de ani ca medicamente pentru tratarea unei game largi de probleme intestinale. Uleiul extras din planta de mentă conţine o serie de compuşi chimici benefici.
5 remedii naturale, rapide, pentru durerile de stomac. Cum te vindeci după masa de Paști Nu este recomandat să consumăm prea multe preparate grele la masa de Paști, însă dacă nu te-ai putut abține de la fripturi, mai multe porții de drob, alcool și o cantitate mare de dulciuri, s-ar putea să te confrunți cu ”arsuri” sau dureri de stomac. Iată câteva remedii naturale.
VIRUSUL ZIKA. Stare de alertă în Chile! Decizia luată de Ministerul Sănătăţii Guvernul chilian a decretat vineri alertă sanitară în orașul Arica, din nordul țării, din cauza țânțarului Aedes Aegypti, care transmite virusul Zika, au informat surse oficiale, potrivit EFE
Beneficiile incredibile ale spanacului. L-ai mâncat greșit până acum Spanacul este unul dintre alimentele cele mai bogate în vitamine și minerale și este bine să-l conumi corect pentru ca organismul să absoarbă toate substanțele nutritive.
Mănânci astfel de brânză topită? Iată un experiment care-ţi va da fiori! Brânză americană, acea brânză topită feliată subţire şi ambalată în folii transparente, este adesea folosită şi la noi pentru sandvişuri. Este aromată şi uşor de utilizat. Doar că nu este neapărat şi sănătoasă. O demonstrează un experiment postat pe internet.
Dinţi mai albi în doar trei minute! Încearcă acest tratament! Găsirea unui produs eficient pentru albirea dinților se poate dovedi o adevărată provocare. Dacă îți dorești unul cu o compoziție bio, fără substanțe toxice care să îți amenințe sănătatea, sarcina ta devine și mai grea. În loc să pierzi timp prețios în această aventură, mai bine îți prepari singură o pudră pentru dantură. Mixul pe care ți-l recomandăm te ajută să ai dinți mai albi în doar trei minute.
3 semne neobișnuite ale atacului cerebral, despre care nimeni nu vorbește Accidentul vascular cerebral poate începe cu anumite simptome mai puțin cunoscute, pe care cele mai multe persoane le ignoră sau nu le cosnideră importante.
Harta feţei îţi dezvăluie cu ce boli te confrunţi Pielea este cel mai mare organ al corpului și poate reflecta numeroase probleme de sănătate cu care se confruntă organismului. Pentru a le identifica, trebuie doar să te privești cu atenție.
Acest fruct îngraşă cel mai mult Fructele ce conțin cea mai mare cantitate de zahăr nu sunt cireșele, merele sau strugurii, ci curmalele. Ele conțin în medie 27 de grame de fructoză și glucoză în amestec la 100 de grame de fruct proaspăt, informează luni directmatin.fr.
Ce vezi în imaginea aceasta? Răspunsul tău arată dacă ai sau nu probleme mintale Reușești să vezi ceva clar în imaginea de mai sus? Ce spune acest lucru despre tine.