//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria PROMO TV:
Consultantul politic, Cozmin Gușă, a declarat, duminică, în cadrul emisiunii "Prime Time News", la Realitatea TV, că gestul lui Marius Vizer de a demisiona de la şefia SportAccord reflectă faptul că a dorit "să își ferească colegii de presiuni suplimentare care s-au exercitat, în ultimele săptămâni", în contextul în care, subliniază consultantul politic, "timp de doi ani de zile, Marius Vizer a încercat să aducă transparența în sport". Cozmin Gușă consideră că, "în acest moment, o funcție de mare răspundere a rămas la voia întâmplării și, mai mult decât atât, un efort de reformă a fost boicotat de către mai marii sportului".
Consultantul politic Cozmin Gușă a precizat, la Realitatea TV, că relatările Adrianei Săftoiu din cartea ”Cronică de Cotroceni” sunt de mare acuratețe, în proporție de 95%, adăugând că poate confirma în cvasi-totalitate cele scrise, mai ales în pasajele în care este menționat și el. Pe de altă parte, Gușă a declarat că, în opinia sa, este deontologic ca Săftoiu să fi scris cartea, dar în schimb, nu poate spune dacă ”uman” este corect, dat fiind faptul că ea și Traian Băsescu nu și-au încheiat colaborarea în cei mai buni termeni.
Consultantul politic, Cozmin Gușă, a declarat, miercuri seară, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, în contextul anunțului făcut de Brian Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de Stat american, potrivit căruia oficiali şi foşti oficiali guvernamentali din România nu mai au permisiunea de a călători în SUA, ca urmare a unor suspiciuni de corupție, că această declarație "spune altceva" și anume că s-a intrat într-o nouă fază "în care oamenii suspectați de interese opuse parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite nu mai sunt bineveniți, pentru că pot să producă daune sau prin ceea ce sugerează, mergând acolo, au posibilitatea de a influența anumite acțiuni, în România".
Când suntem fericiți, cântăm, dansăm, spunem poezii sau desenăm, arătăm că știm să fim buni. ”A fi ecologist înseamnă să faci tot posibilul să fii mai întâi tu curat la minte și în suflet, să găsești curajul să spui adevărul și să nu faci rău, nici naturii, nici animalelor, nici semenilor tăi”, consideră Lavinia Șandru, inițiatoarea și susținătoarea multor acțiuni ecologiste precum programul ”Săptămâna Pământului”.