”Nu ştiu dacă am toate elementele să prefigurez comportamentul lui (Crin Antonescu - n.r.). Începând din februarie, comportamentul lui s-a schimbat. Şi, ca să fim siguri că rămâne acelaşi om dezinvolt şi liber ca până în februarie, între turul I şi turul II va trebui să se întoarcă”, a declarat, într-o conferinţă de presă la Oradea, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, răspunzând unei întrebări privind conduita fostului preşedinte al PNL Crin Antonescu în campania electorală, transmite corespondentul MEDIAFAX. Vosganian a spus că îl invită ”politicos” pe Crin Antonescu ”să se întoarcă” alături de PNL, măcar de dragul faptului că a condus acest partid şi a iniţiat proiectul fuziunii PNL-PDL.
Mai multe pe Mediafax