Era inevitabil. Cînd Elena Udrea l-a adus pe Traian Băsescu pe post de mascotă electorală, ea mare și el soldățel de plumb la tribună, în acel selfie de neuitat, a fost clar că și adversarii vor scoate armele. Și le-au scos.
La Antena 3, lotul național de gimnastică a fost adus în platou cu Victor Ponta și cu patru candidați la alegerile pentru PE de duminică. Doar candidați din PSD!
S-a vorbit mult, genul de ceremonial faaantastic! La cererea Marianei Bitang, s-au dublat pe loc premiile elevilor care au cîștigat Olimpiada Internațională de chimie. Foarte bine!
S-a apăsat din nou pe ideea că statul nu-și răsplătește campionii din sport. Nu e chiar așa, recompensele noastre pentru Jocurile Olimpice sînt printre primele 6 din Europa. Dar nu conta, era nevoie să ne victimizăm puțin. Mîndri că sîntem români, așa cum sună sloganul alianței PSD-UNPR-PC. Dacă citești raportul Curții de Conturi despre cum sînt risipiți banii, nu puțini!, alocați în sport, te ia cu vertij.
Apoi s-au pozat la invitația lui Mihai Gâdea, ”sîntem prea mulți ca să facem un selfie”, dar uite nu chiar așa de mulți de au intrat în selfie, ”va deveni cel mai share-uit selfie din istorie”.
”Sper ca la ambele alegeri să iasă așa cum vreau eu”, i-a spus, la final, Victor Ponta lui Belu, adăugînd că se gîndește și la alegerile COSR. Nu era nevoie să sublinieze, am înțeles cu toții pe cine sprijină, în ciuda elogiilor de formă lansate pentru contracandidații Lipă și Petrache! Selfie, selfie, dar mimăm fair-play-ul.
După ce, într-un restaurant, l-a înscăunat pe Gino Iorgulescu la Liga Profesionistă de Fotbal, în seara asta premierul a încercat ca, într-un platou de televiziune, să-l ungă președinte COSR pe Belu. Și, bineînțeles, să-i buzunărească pe antrenor, pe Bitang și pe fetele de la gimnastică de ceva voturi pentru alianța care îl vede pe Băsescu din ochiul altuia, dar nu vede bîrna din ochiul său.
Citește mai mult pe tolo.ro.