Victor Ponta a declarat că a discutat la telefon cu preşedintele Traian Băsescu şi că acesta i-a transmis că aşteaptă "stabilitate", fapt cu care şi el este de acord, şi a precizat că nu va demisiona din postul de prim-ministru dacă liberalii se retrag de la guvernare.
Ponta a mai spus că el a acceptat deja să facă "mai mulţi paşi înapoi" pentru păstrarea USL, precum renunţarea la ideea ca Partidul Conservator să deţină un post de vicepremier, şi că va forma un alt guvern doar dacă Antonescu îşi retrage miniştrii.
El a afirmat că a ales deja ce anume va face, dar a reluat mesajul transmis şi anterior, şi anume că este dispus să înainteze şi astăzi propunerile de miniştri liberali şi să păstreze Guvernul în forma USL, dacă şi Antonescu este de acord.
"Dacă este de acord Antonescu, eu astăzi îi numesc pe toţi patru, în frunte cu Iohannis, că am văzut că am vreo problemă cu Iohannis. Nu am niciun fel de problemă, astăzi îl numesc, am mai propus de trei ori numirea lui şi de fiecare dată am fost refuzat. Mi-a spus că nu este de acord să fie numiţi în formula actuală a Guvernului, ci să mergem la restructurare în Parlament şi după aceea să-i numim, însă restructurarea poate fi făcută doar priun acordul celor patru partide, pentru că mergi în faţa grupurilor parlamentare, nu este o decizie doar a PNL sau doar a mea", a spus Ponta la Antena 3.
Ponta a susţinut că nu va exista un alt guvern decît dacă Antonescu îşi retrage miniştrii, gest pe care nu îl doreşte.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că liberalii îi stau la dispoziţie până luni premierului Victor Ponta cu propunerile pe care le-au făcut pentru Guvern, el acuzându-l pe Ponta că a inventat pretexte pentru a nu-l accepta pe Klaus Iohannis vicepremier.
El a precizat că, luni seara sau marţi, va exista fie Guvern USL, fie un guvern USD, "lipsit de orice legitimitate" şi căruia liberalii îi vor cere "demisia imediată".