Nu poţi să-i spui unui copil că nu are familie dacă părinţii nu sunt căsătoriţi sau dacă este crescut de un singur părinte, spune liderul UDMR, precizând că din acest motiv trebuie reglementat parteneriatul civil.
”Noi încă nu am luat o decizie, dar după cum se conturează discuţia cu colegii e o treabă de conştiinţă pentru că nu poţi să impui o atitudine obligatorie într-o chestiune atât de sensibilă”, a afirmat Kelemen Hunor, conform news.ro.
Președintele UDMR nu a dezvăluit dacă va merge sau nu la vot.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți, că referendumul pentru redefinirea noțiunii de ”familie” se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie 2018, între orele 7:00 şi 21:00.
Referendumul are loc pentru revizuirea Constituţiei astfel încât aceasta să prevadă că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită ”între un bărbat şi o femeie” - și nu pe cea ”între soți”, cum este specificat în prezent în Legea Fundamentală.