Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu a primit-o la Palatul Cotroceni, pe adjuncta directorului Agenției Centrale de Informații (CIA), doamna Avril D. Haines.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre situația din regiune, dar și despre buna colaborare dintre serviciile de securitate din cele două țări, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Întâlnirea a avut loc luni la ora 11.00.
Şi Guvernul a transmis un comunicat în care a precizat că premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la rândul său, luni, cu Avril Haines, adjunct al directorului Agenției Centrale de Informații, prilej cu care "s-au discutat aspecte ale evoluțiilor din regiune și a fost evidențiată excelenta colaborare între serviciile de informații din România și SUA".
Întâlnirea lui Ponta cu oficialul CIA a avut loc la Palatul Victoria.
Avril Dannica Haines a fost numită adjunct al directorului CIA la 9 august 2013. Între 2010 şi 2013, Haines a lucrat la Casa Albă, unde a fost consilier pe probleme de securitate. Înainte de a se alătura echipei de la Casa Albă, Haines, de profesie avocat, a fost consilier juridic la Departamentul de Stat.
În perioada 2007-2008, a fost consilier adjunct în cadrul Comitetului pentru relaţii externe al Senatului SUA. A studiat fizica la Universitatea din Chicago şi dreptul Georgetown University Law Center.