În timpul unui discurs la Conferința de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC), la care participă republicani, simpatizanți ai partidului sau politicieni conservatori din alte țări, vicepreședintele SUA, JD Vance, a atacat din nou România, pentru a doua oară în ultima săptămână.
”Valori comune… Nu ai valori comune (cu SUA) dacă încarcerezi oameni pentru că spun că ar trebui să ne închidem granița. Nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul și asta s-a întâmplat în România. Nu ai valori comune dacă ți-e atât de frică de propriul tău popor încât îl reduci la tăcere și îi închizi gura. Așa că haideți să avem valori comune. Să apărăm democrația. Să avem libertate de exprimare, nu doar în Statele Unite, ci în întreaga lume occidentală. Aceasta este calea către alianțe puternice în Europa” a spus Vance, pe scena CPAC.