„Dintre toate variantele stângii, PNL și USR-PLUS nu-și doresc nimic mai mult decât ca PSD să o arunce în lupta pentru Cotroceni pe Viorica Dăncilă. Pentru ei, este mutarea ideală. Nici dacă ar fi putut alege ei portretul-robot al adversarului cel mai comod, nu le ieșea atât de bine. Dăncilă este ilustrarea vie a reproșurilor dreptei, care susține că stânga produce o ierarhie socială care nu încurajează meritocrația, ci obediența. Dăncilă a lucrat toată viața la stat și, cu toate astea afișează o poftă de shopping greu de explicat doar prin veniturile ca europarlamentar, opinează Cătălin Tolontan.
„Dacă ne mai îndoim că în întreaga lume erorile stângii au produs marile victorii ale dreptei, stați să vedeți bâlbele, penuria de idei și deșertul de convingere pe care le va scoate campania electorală de la Viorica Dăncilă. Până acum, stânga a păcătuit prin promovarea unei agende asociale. De această dată, agenda se anunță comică pentru PSD și tragică pentru votanții săi.”, a încheiat jurnalistul.