Tăriceanu a spus că unul dintre colegii săi, Ludovic Orban, a contestat calitatea sa de membru al PNL, şi i-a cerut preşedintelui Crin Antonescu să spună la vot acest lucru, cu toate că nu Delegaţia Permanentă a partidului stabileşte calitatea de membru a cuiva, ci statutul.
El a mai spus că s-a spus la vot şi s-a aprobat propunerea lui Ludovic Orban, astfel că a părăsit şedinţa.
"Lucrurile acestea mi se par cu totul şi cu totul dintr-un film ireal. Pentru că astăzi, PNL, în loc să încerce să facă o analiză lucidă a rezultatelor votului, să decodifice mesajul electoratului, cu o conducere care a fost delegitimată prin rezultatul votului, continuă să ia decizii extrem de importante cu privire la viitorul lui", a mai declarat Călin Ppescu Tăriceanu.
El a criticat decizia PNL de a trece de la grupul PNL din Parlamentul European la cel al Popularilor Europeni, sau "opţiunile privind viitoarele alianţe politice sau interzicerea unor alianţe politice, cu alte partide de pe scena românească".
"Când conducerea întreagă este practic o conducere demisionară, care nu mai are legitimitate, e nefiresc ca aceste decizii să fie luate în discuţie şi eventual chiar aprobate", a declarat Tăriceanu.
Legat de legitimitatea unor astfel de decizii care angajează partidul pe termen mediu şi lung, e la spus că o contestă, arătând că actuala conudcere a partidului, în frunte cu Antonescu, aşa cum a făcut în ultimii ani, nu face altceva decât să ia decizie greşită după decizie greşită.
"Se înscrie pe aceeaşi linie, dovedeşte că nu a învăţat nicio lecţie din rezultatul alegerilor", a mai spus Tăriceanu, precizând că "toate consecinţele se vor agrava".
"Am trecut în cariera mea politică şi prin alte moment dificile, nu mă sperie acest lcuru, eu continui să-mi susţin ideile şi principiile, aşa cum am făcut-o de 20 de ani", a arătat Tăriceanu.